Acasă Actualitate A venit prima ninsoare. IPJ Timiș recomandă 6 reguli pentru evitarea accidentelor...

A venit prima ninsoare. IPJ Timiș recomandă 6 reguli pentru evitarea accidentelor rutiere

DISTRIBUIȚI

A căzut prima ninsoare din 2024 și a copleșit drumurile, iar în următoare zile gerul va cuprinde Banatul.

De aceea Poliția Rutiera Timiș atenționează ca, având în vedere schimbările meteorologice specifice sezonului de iarnă și creșterea  riscului de accidente rutiere, se recomandă în continuare conducătorilor auto prudență maximă la volan.

Politiștii recomandă adoptarea unui comportament responsabil în trafic pentru menținerea siguranței pe drumurile publice.

Polițiștii au urmărit în permanență starea drumurilor, iar cu privire la tronsoanele de drum care prezentau risc de alunecări, din cauza stratului de zăpadă care se formase, au transmis de îndată notificări către administratorul drumului pentru a interveni prompt cu material antiderapant.

Astfel, în vederea prevenirii accidentelor rutiere, vă recomandăm să țineți cont de următoarele:

 

  1. Reduceți viteza. Circulați cu o viteză prudentă și corespunzătoare stării drumului și vizibilității reduse.

 

  1. Păstrați distanța. Mențineți o distanță sigură între vehicule pentru a avea timpul necesar pentru reacții în caz de orice imprevizibil.

 

  1. Curățarea autovehiculului! Îndepărtați zăpada și gheața de pe toate suprafețele autovehiculului înainte de a începe deplasarea. Asigurați-vă că farurile, oglinzile și parbrizul sunt complet curățate pentru o vizibilitate optimă.

 

  1. Utilizați luminile!

Porniți luminile de întâlnire chiar și în timpul zilei pentru a vă face vehiculul mai vizibil. Asigurați-vă că farurile și luminile de semnalizare funcționează corect.

 

  1. Echipați-vă corespunzător!

Asigurați-vă că autovehiculul este echipat cu anvelope de iarnă corespunzătoare.

 

  1. Evitați manevrele bruște!

Frânați și accelerați ușor pentru a evita pierderea controlului asupra vehiculului. Evitați manevrele bruște de schimbare a benzii și depășiri nesigure.

Responsabilitatea fiecărui participant în trafic este esențială pentru prevenirea accidentelor și asigurarea unui mediu sigur pentru toți – este mesajul polițiștilor din Timiș.

 

Comentarii

comentarii