Acasă Eveniment Abateri minore în timpul alegerilor de duminică

Abateri minore în timpul alegerilor de duminică

DISTRIBUIȚI

În Timiş
altDouă persoane s-au ales cu dosare penale şi poliţiştii au dat trei amenzi, în Timiş, pentru nereguli electorale. Cel mai grav caz dovedit a fost înregistrat la o secţie de vot din Lugoj. Aici, preşedintele secţiei de votare 241 a desigilat urna de vot, în jurul orei 9.30! El a motivat că unul dintre alegători a introdus două buletine de vot în urnă.

Alcool, spirit de frondă şi decizii pripite…

Preşedintele secţiei de votare din Lugoj, care a luat, probabil, cea mai proastă decizie din viaţă, s-a ales cu dosar penal şi riscă între 1 şi 3 ani de închisoare. Al doilea dosar penal a fost întocmit la Timişoara, unui bărbat care a votat în ambele tururi, deşi suferise o condamnare şi avea interdicţie să aleagă sau să fie ales. Poliţiştii au fost nevoiţi să verifice nu mai puţin de 60 de sesizări de posibile fraude electorale,  făcute pe numărul unic de urgenţă – 112, dar nu au prea avut succes. Nici filtrele poliţiştilor de la rutieră, antiturism electoral, nu au prins mai nimic. „La Centrul Operaţional Timiş, au fost primite 60 de sesizări vizând încălcări ale prevederilor Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, atât prin apelul de urgenţă 112, cât şi prin celelalte forme de sesizare, dar, în urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate nu au fost confirmate. Cele 26 de echipaje ale poliţiei rutiere, amplasate în întregul judeţ, nu au confirmat nici un caz de turism electoral în Timiş”, spune Marinela Apostolache, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş. Poliţiştii timişoreni au dat şi trei amenzi pentru încălcări mai mult sau mai puţin evidente ale procesului electoral. Un tânăr care, cel mai probabil, a vrut să se dea mare în faţa prietenilor s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei, după ce a votat în Timişoara, la o secţie din cadrul Şcolii Generale 16. Timişoreanul şi-a pozat buletinul de vot, înainte să-l introducă în urnă. Două baruri din Piaţa Unirii au primit fiecare câte o amendă de 1.500 de lei, după ce au servit băuturi alcoolice în timpul procesului electoral.

Comentarii

comentarii