O femeie în vârstă de 51 de ani a fost transportată la spital miercuri, 20 noiembrie, în urma unui accident la locul de muncă. Incidentul s-a petrecut pe strada I.C. Brătianu, în zona centrală a Timișoarei, când un ornament de lemn s-a desprins și i-a căzut în cap în timp ce încerca să deschidă un geam.
Polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara și un echipaj de pompieri s-au deplasat la fața locului, oferind sprijin în gestionarea situației. Femeia a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital pentru îngrijiri.
„La data de 20 noiembrie a.c., polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale, o femeie, angajată a acesteia, ar fi fost rănită în timp ce încerca să deschidă un geam, de un ornament din lemn care s-ar fi desprins de deasupra acestuia”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș.
Autoritățile au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precum și pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Incidentul atrage din nou atenția asupra importanței respectării normelor de securitate la locul de muncă. Ancheta va stabili dacă angajatorul a respectat toate obligațiile legale pentru a preveni astfel de accidente.