Acasă Eveniment Accident grav în Hunedoara. Doi morţi după ce o maşină s-a prăvălit...

Accident grav în Hunedoara. Doi morţi după ce o maşină s-a prăvălit în Jiu

DISTRIBUIȚI

O maşina în care se aflau doi bărbaţi şi o femeie a scăpat de sub control şi a ajuns în râu după o cădere de la o înălţime de aproape 20 de metri. Accidentul s-a petrecut pe DN 66 A, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum.

Doi bărbaţi, cu vârste de 35 de ani şi 42 de ani, au murit în accidentul de pe DN 66A, a informat Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Mai multe echipaje medicale de urgenţă au intervenit, duminică, după-amiaza, în ajutorul pasagerilor unui autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, din Lupeni, care s-a prăbuşit în râul Jiu, în zona Câmpul lui Neag (Uricani).

În maşina scăpată de sub control pe DN 66 A, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum se aflau doi bărbaţi şi o femeie. A ajuns în râu după o cădere de la o înălţime de aproape 20 de metri.

“Cele două victime au intrat în stop cardiac şi s-au efectuat manevre de resuscitare. A treia a fost transportată la spital, fiind în şoc hipotermic”, a informat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Echipajele medicale nu au mai putut salva viața celor doi bărbați, cu vârste de 35 de ani și 42 de ani.

Comentarii

comentarii