Acasă Eveniment Accident grav la ieșirea din Lugoj. Două persoane și-au pierdut viața

Accident grav la ieșirea din Lugoj. Două persoane și-au pierdut viața

DISTRIBUIȚI

Un grav accident de circulație a avut loc, sâmbătă noaptea, pe DN 6, la ieșirea din Lugoj spre Caransebeș. Șoferul unui autoturism cu numere de Germania a pierdut controlul direcției de mers, iar mașina a pătruns pe contrasens și a intrat frontal într-un autocamion  care circula regulamentar. Șoferul autoturismului, un bărbat de 41 de ani, împreună cu o femeie în vârstă de 37 de ani, pasageră în mașină, și-au pierdut viața.

La locul accidentului au intervenit 10 pompieri cu o autospecială de primă intervenție, două autospeciale de descarcerare, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, echipaje de poliție și o ambulanță SAJ. „Intervenția a fost dificilă, deoarece autoutilitara avea peste 26 de tone, iar pentru extragerea victimelor pompierii au lucrat mai bine de două ore. Din nefericire, victimele (un bărbat și o femeie) au suferit leziuni incompatibile cu viața”, a anunțat ISU Timiș.

Comentarii

comentarii