Acasă Eveniment Accident grav lângă Timișoara: un autobuz cu 25 de pasageri a ieșit...

Accident grav lângă Timișoara: un autobuz cu 25 de pasageri a ieșit de pe drum. Șoferul, resuscitat la fața locului

DISTRIBUIȚI

UPDATE – Potrivit ISU Timiş, conducătorul autocarului a fost declarat decedat de către medicul de pe ambulanţă.

Un accident rutier grav a avut loc miercuri, în jurul orei 13:00, pe DN6, în comuna Ghiroda, la ieșirea din Timișoara. Un autobuz cu 25 de pasageri, inclusiv doi copii, a părăsit carosabilul și s-a oprit pe un câmp, după ce șoferului i s-a făcut rău la volan.

În urma incidentului, echipele de intervenție au acționat rapid. La fața locului au sosit pompierii cu echipaje de descarcerare, o autoutilitară pentru victime multiple, precum și mai multe ambulanțe SAJ și SMURD.

Conform ISU Timiș, cinci persoane au fost rănite, inclusiv șoferul în vârstă de 67 de ani, care a fost găsit inconștient și a necesitat manevre de resuscitare la fața locului. Alte două victime, două femei, au fost transportate la spital, în timp ce două persoane au refuzat transportul medical.

Poliția a confirmat că trei răniți au fost internați: șoferul, o femeie de 69 de ani și o tânără de 18 ani. Celelalte persoane implicate au suferit leziuni minore și au refuzat îngrijiri medicale suplimentare.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Din primele informații, cauza principală pare să fie starea medicală a șoferului, care a pierdut controlul vehiculului.

Comentarii

comentarii