Acasă Eveniment Accident grav pe autostrada Arad-Nădlac. Elicopterul SMURD a intervenit de urgență

Accident grav pe autostrada Arad-Nădlac. Elicopterul SMURD a intervenit de urgență

DISTRIBUIȚI

arad3 34044300Patru persoane au fost rănite, marţi, pe autostrada Arad-Nădlac, unde o maşină a derapat şi a intrat în alte două autoturisme, în condiţiile în care pe carosabil căzuse porumb dintr-un TIR care se răsturnase anterior.
Şoferul unui TIR a pierdut controlul asupra volanului, pe autostrada Arad-Nădlac, a rupt parapţii care despart sensurile de mers, a trecut pe celălalt sens de mers, după care s-a răsturnat pe câmpul de la marginea şoselei, scrie Mediafax.
Camionul transporta porumb, iar încărcătura s-a împrăştiat pe câmp şi pe o parte din carosabil.
Circulaţia nu a fost blocată, dar s-a desfăşurat cu dificultate.
Pentru că pe autostradă era porumb căzut din TIR, şoferul unei maşini mici care circula cu viteză nu a putut opri la timp şi a derapat, intrând în alte două autoturisme. Patru persoane, între care şoferii celor trei maşini implicate, au fost rănite, la faţa locului fiind trimis şi elicopterul SMURD.
Una dintre victime se află în comă și va fi transportată la Timișoara.
“Din ultimele informații pe care le deținem, este vorba de patru victime. Una dintre victime este în stare gravă, comatoasă și a fost preluată de elicopterul SMURD pentru a fi transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. Celelalte trei victime, care erau pe picioarele lor, vor fi transportate de echipajele medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad”, a declarat dr. Nicoară Raveca Mărioara, managerul general al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

Comentarii

comentarii