Acasă Eveniment Accident în centrul comunei Seleuș

Accident în centrul comunei Seleuș

DISTRIBUIȚI

Un accident rutier a avut loc chiar în centrul comunei Seleuș, fiind implicate un autoturism și un TIR. O persoană a rămas încarcerată. Au intervenit mai multe echipaje de la Ineu, împreună cu SMURD Ineu. „Victima încarcerată a fost extrasă de către forțele ISU, conștientă și predată echipajului SMURD Ineu, celelalte victime, două victime, minori prezintă contuzii de la centura de siguranță”, a declarat maior George Pleșca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

„Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că astăzi, în jurul orei 12,00 o femeie de 36 de ani din Arad, în timp ce conducea un autoturism dinspre Zărand înspre Ineu, la intersecția cu DJ 792 nu a respectat semnificația indicatorului „oprire”. Autoturismul a pătruns în intersecție, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu format din autoutilitară și semiremorcă, condus de un bărbat de 44 de ani, din județul Bihor. În urma coliziunii, ansamblul a intrat în derapaj, intrând în coliziune cu trei autovehicule parcate în fața primăriei localității Seleuș. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătoare auto și a doi copii minori, de 5 și 3 ani, pasageri pe bancheta din spate în autoturism. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost zero în ambele cazuri. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat inspector principal de poliție Adina Aconstantinesei.

Comentarii

comentarii