Acasă Eveniment Accident pe autostrada A1. Un microbuz în care se aflau doi adulți...

Accident pe autostrada A1. Un microbuz în care se aflau doi adulți și un minor, răsturnat

DISTRIBUIȚI

În noaptea de duminică spre luni, puțin înainte de ora 03.00, pe autostrada A1, km 426, pe sensul Timișoara – Margina, un microbuz în care se aflau trei persoane s-a răsturnat, lovind alt microbuz care venea din spate. La fața locului au ajuns pompierii cu o autospecială de stingere și descarcerare, o ambulanță SAJ și mai multe echipaje de poliție.

„În accident a fost implicat un microbuz, în care se aflau doi adulți si un minor. Microbuzul s-a răsturnat și a acroșat ușor un alt microbuz care venea din spate. Cele 3 persoane au fost evaluate medical, însă au refuzat transportul la spital. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și o ambulanță SAJ și echipaje de poliție”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș.

Comentarii

comentarii