Acasă Actualitate Accident rutier cu trei victime pe DN 7 – Foto

Accident rutier cu trei victime pe DN 7 – Foto

DISTRIBUIȚI

Un grav accident rutier a avut loc miercuri, în jurul prânzului, pe DN 7, în judeţul Arad. În apropierea Monumentului de la Păuliş, două TIR-uri şi un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Sunt  trei persoane încarcerate şi intervin SMURD, un echipaj de descarcerare, o ambulanţă specială şi una de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad,. S-a solicitat şi sprijinul elicopterului SMURD, a declarat maior George Pleşca, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri.

„Din primele cercetări la faţa locului, s a stabilit că un conducător auto de 19 ani din Bârzava, în timp ce conducea un autoturism pe DN7, dinspre Pauliș spre Arad, s-a angajat în depășirea unei coloane de TIR-uri, intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 43 de ani. În urma impactului autoturismul a fost proiectat într-un alt autocamion care se deplasa în spatele autoturismului. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului autoturismului și a unui pasager aflat scaunul din dreapta față, un tânăr de 23 de ani. Se continuă cercetările”, a declarat inspector principal de poliţie Lorena Radu, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

 

Comentarii

comentarii