Acasă Eveniment ACŢIUNE CONTRA PIRATERIEI

ACŢIUNE CONTRA PIRATERIEI

DISTRIBUIȚI

Având în vedere unele sesizări venite de la cetăţeni, precum şi impactul negativ creat de fenomenul taximetriei ilegale, Serviciul Rutier al Poliţiei Caraş-Severin şi Registrul Auto Român au verificat mai multe taxiuri pe raza municipiului Reşiţa. Poliţiştii au avut în vedere combaterea transportului ilegal de persoane, fiind realizate mai multe echipaje, care au stat la mai multe puncte de trafic din oraş. Echipajul care s-a deplasat la ieşirea din Câlnic a avut chiar surpriza ca primul oprit să fie şi primul sancţionat, este vorba despre un şofer de taxi din Bocşa, care, deşi avea mai mulţi pasageri în autoturism, nu pornise aparatul de marcat, pentru a putea elibera bon fiscal. Mai mult, la vederea jurnaliştilor, acesta a ameninţat că se dezbracă, dacă va fi fotografiat, dar… nu s-a ţinut de cuvânt. „Au fost controlate 82 de autovehicole, agenţii de circulaţie aplicând un număr de 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.860 de lei. Dată fiind situaţia creată la nivelul judeţului, prin creşterea alarmantă a numărului de accidente mortale, atenţionăm şoferii că astfel de acţiuni vor continua pe raza judeţului şi în zilele următoare, pentru combaterea pirateriei, a evaziunii fiscale, a vitezei excesive sau a consumului de alcool la volan“, ne-a informat inspectorul Radu Ştefan, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Caraş-Severin.
 

Comentarii

comentarii