Acasă Eveniment Acţiuni de protecţie a mediului la Apele Banat

Acţiuni de protecţie a mediului la Apele Banat

DISTRIBUIȚI

Comitetul Sectorial Formare Profesională Protecţia Mediului şi Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) Timişoara vor organiza seminarul regional “Identificarea de noi ocupaţii în domeniul protecţiei mediului”, marţi, 9 noiembrie, de la ora 12. Evenimentul este susţinut de Asociaţia Patronală a Producătorilor şi Utilizatorilor de Echipamente Industriale pentru Protecţia Mediului. Vor participa reprezentanţi ai Prefecturii Timiş, Primăriei Timişoara, Centrului Meteorologic Regional Banat, Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului, Gărzii Regionale de Mediu, Aquatim, Retim şi Smithfield Ferme. Seminarul are ca obiectiv prezentarea concepţiei europene în domeniul formării profesionale continue a adulţilor şi identificarea de noi ocupaţii în domeniul protecţiei mediului. De asemenea, cu ocazia celei de-a X-a ediţii a Săptămânii Calităţii Timişorene, ABAB, în colaborare cu Asociaţia Inginerilor Timiş, organizează marţi, 9 noiembrie, de la ora 10, o masă rotundă cu tema „Calitatea apei şi a vieţii”. În lucrările prezentate de specialişti din domeniul gospodăririi apelor vor fi atinse probleme legate de monitoringul calitativ al apelor subterane în Spaţiul Hidrografic Banat, calitatea lucrărilor hidrotehnice pe râurile Bega şi Timiş, colaborarea bilaterală româno-sârbă în domeniul gospodăririi apelor, dar şi preocupările operatorului de apă Aquatim pentru respectarea standardelor de calitate a apelor uzate deversate în emisari naturali, în judeţul Timiş.

Comentarii

comentarii