Acasă Sport ACS Poli Timişoara merge la Braşov să reînnoade şirul rezultatelor pozitive

ACS Poli Timişoara merge la Braşov să reînnoade şirul rezultatelor pozitive

176
DISTRIBUIȚI

vali velcea acs poliÎn etapa a şasea a Ligii I la fotbal, ACS Poli Timişoara joacă în deplasare, cu FC Braşov. Partida are loc vineri, 23 august, de la ora 19.30 şi va fi transmisă în direct pe postul Dolcesport. Este primul meci susținut de ACS Poli după înfrângerea de pe teren propriu cu FC Botoșani.

 

Antrenorul Valentin Velcea a vorbit despre meciul de la Braşov, cu 48 de ore înaintea duelului cu „galben-negrii”: „Încercăm să facem un joc la fel de bun ca și cel cu Botoșaniul. Mă refer aici la tot ce înseamnă presiunea şi condiția fizică. Dar, cu o specificație: să avem eficiență. Am jucat bine cu Botoșaniul, dar ne-a lipsit finalitatea. Așa este acest sport, chiar dacă statistic am fost net superiori față de Botoșani, iată că fotbalul nu are o rețetă exactă. Am reușit să menținem echilibrul de care este nevoie. Suntem conștienți că în acest campionat lung, 100% vor mai apărea sincope. Sigur că nu ne dorim asta, dar, cum am zis, fotbalul este imprevizibil. Nu numai pentru noi, ci și pentru alte echipe, de orice nivel. Medical vorbind, sper într-o revenire a lui Nuno Claro. Cred că Ovidiu Petre este nerecuperabil pentru meciul cu FC Brașov. El a forțat cu Botoșaniul în prima repriză. Nu este o recidivă, ci a suferit o lovitură puternică în tendonul piciorului drept.

Întrebat în ce măsură ar putea fi pozitivă pentru gazdele de vineri numirea unui antrenor, Aurel Ţicleanu, înscăunat ca tehnician la FC Braşov la începutul acestei săptămâni, Velcea a răspuns: „De multe ori aceste schimbări s-au dovedit benefice, alteori mai puțin. Preocuparea cea mai importantă este jocul nostru, nu schimbările de antrenori, nu lipsurile din efectiv pe care le au și ei. După ce am început, am atras atenția și mai toată lumea a fost cu ochii pe noi.” Velcea a declarat, totodată, că va miza mai departe pe Valentin Coca, în cazul în care Nuno Claro nu va fi refăcut în timp util.

După cinci etape, ACS Poli Timișoara ocupă locul 3 în clasament, cu 10 puncte.

Comentarii

comentarii