Acasă Eveniment Acte bulgăreşti false de 3.000 euro

Acte bulgăreşti false de 3.000 euro

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean turc care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria folosindu-se de un act de identitate fals. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a călători în Spaţiul Schengen, un bărbat care s-a legitimat cu o carte de identitate bulgărească. „Cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că documentul de identitate prezentat spre verificări nu conţine elementele de identitate specifice actului original, fiind fals. Din declaraţia persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că aceasta este cetăţean turc, Sukuru S., în vârstă de 39 ani”, a declarat agent principal de poliţie MIhaela Leş, purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră arădene. Turcul a declarat că a obţinut documentul de identitate fals de la o persoană necunoscută, contra sumei de 3000 de euro, în Turcia. A recurs la această metodă pentru că nu poseda viză pentru Spaţiul Schengen şi intenţiona să ajungă în Germania. „Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetării acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor va fi prezentat procurorilor, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a mai precizat agent principal Mihaela Leş.

Comentarii

comentarii