Timisoara

°C



Parteneriatele româno-germane merg mai departe

Marius Popovici se întâlneşte cu reprezentanţi ai landurilor germane
popovici%20bun%20web.jpgMarius Popovici a ţinut strânse relaţiile cu Germania şi Austria încă de pe vremea când era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Acum ţine în continuare strînse relaţiile cu Austria şi Germania, mai ales că e împuternicitul preşedintelui consiliului judeţean în relaţiile cu aceste ţări. “Zilele trecute am însoţit pe împuternicitul landului Hessen din Germania pentru România (judeţul Timiş şi Sibiu în special), domnul Bernhard Hoffmann, la preşedintele consiliului judeţean şi la prefectul Mircea Băcală. A fost discutată adâncirea relaţiilor între judeţul Timiş şi landul Hessen”, a declarat Marius Popovici.

Delegaţie a judeţului Rosenheim la Timişoara, în 22 septembrie

Marius Popovici va avea o întâlnire, în septembrie, cu preşedintele Parlamentului landului Hessen, Norbert Kartmann. “Cu această ocazie, voi aborda tematica relaţiilor economice, dar şi a dezvoltării infrastructurii judeţului, cu sprijin german. Parteneriatele judeţene cu parteneri germani continuă în acest an. În acest sens, două noutăţi – zilele trecute, o delegaţie a Consiliului Judeţean Timiş a adus 50 de calculatoare performante din partea partenerului - judeţul Boblingen-, iar delegaţia judeţului Rosenheim, în frunte cu preşedintele Joseph Neiderhell, va sosi la Timişoara pentru trei zile în data de 22 septembrie”, a precizat Marius Popovici.

Citiri: 406

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Toate categoriile