De la 1 august, asistentele din cadru spitalelor din Timişoara şi Timiş pot participa la proiectul “Cunoştinţe de utilizarea calculatorului şi informatică medicală pentru creşterea adaptabilităţii asistentelor medicale din spitalele din România“, derulat de către Ministerul Sănătăţii, timp de trei ani.
Contractul de finanţare are o valoare de 10.635.085.00 lei, dintre care 1.419.000.00 lei reprezintă contribuţia beneficiarului.
În total, 4.000 de asistente medicale, din 400 de spitale din toată ţara, cu sau fără cunoştinţe de bază în operarea calculatoarelor, vor fi instruite în vederea obţinerii certificatului ECDL (European Computer Driving Licence). Mai mult, alte 400 de asistente medicale (câte una din fiecare spital), de data asta cu competenţe de utilizare a computerelor şi cunoştinte de informatică medicală, vor fi pregătite în scopul constituirii unei reţele de formatori. Aceasta va avea rolul, după încheierea proiectului, de a monitoriza, în timp real, stadiul procedurilor informatizate utilizate de personalul mediu din spitale şi de a identifica, evalua şi raporta nevoile de instruire ale acestora, pentru creşterea permanentă a adaptabilităţii.
SEMNEAZĂ PETIȚIA!
►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
S.C. HELP TRANS S.R.L.
Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin
ANGAJEAZĂ:
DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii
Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.
Telefoane de contact:
0255/571925; 0740098662;
0744607924; 0720039629
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro