Timisoara

°C



Fermierii din Timiş au cerut egalitate cu fermierii din întreaga Uniune Europeană

protest%20fermieri.jpg Joi, în faţa Prefecturii Timiş

 
Fermierii din Timiş s-au adunat, joi, 2 septembrie, în faţa Prefecturii Timiş şi au cerut în gura mare, pentru a fi auziţi de mai marii de la Bruxelles, să fie trataţi de la egal la egal cu fermierii din întreaga Uniune Europeană. Nemulţimirea cea mai mare este faptul că, deşi ţara noastră este, ca suprafaţă agricolă, a doua ca mărime din UE, fermierii au cea mai mică subvenţie agricolă din uniune. 
“Pentru ca agricultura românească să progreseze, trebuie să fim trataţi în mod egal şi să luăm subvenţie la fel de mare cum iau fermierii francezi sau germani. De aceea noi, fermierii din Timiş, ne manifestăm nemulţumirea aici, la Prefectura Timiş. Vom ajunge şi la Bruxelles să protestăm, să vedem de ce e aşa mare diferenţă între noi şi ceilalţi”, este mesajul producătorilor agricoli din Timiş. “Oamenii se întreabă care este diferenţa dintre un fermier din România şi din celelalte ţări din UE? Este mare. Dacă agricultura noastră primeşte 0,5% din fondurile europene, Franţa are 22%, iar Germania 12%. Ne-am adunat aici să tragem un semnal de alarmă. Avem nevoie de şanse egale, avem nevoie de subvenţii egale”, a strigat Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, membră a COPA–COGECA, cea mai mare organizaţie agricolă profesionistă din UE. “Ne-am adunat aici să protestăm, să ne exprimăm nemulţumirea. Acţiunea are loc în toată ţara. Agricultura a ajuns alături de Educaţie şi Sănătate Cenuşăreasa României, dar nu, Agricultura nu trebuie să fie Cenuşăreasa, ci Alba ca Zăpada”, a spus Aurel Mihuţ, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS). Acţiunea a avut loc în 35 de judeţe din ţară. La sfârşitul lunii octombrie, 350 de fermieri din întreaga ţară vor merge la Bruxelles unde vor organiza un miting, pentru a-şi exprima nemulţumirile şi a cere tratament egal cu ceilalţi fermieri din întreaga UE.
 
Citiri: 469

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Toate categoriile