Timisoara

°C



Comloşu Mare, Satchinez şi Periam, partenere într-un proiect cu Serbia, prin Fundaţia Bethany Timişoara

Fundaţia Bethany Timişoara, în calitate de partener principal în proiectul “Iniţiativele de cooperare transfrontalieră pentru inserţia socială a grupurilor dezavantajate”, desfăşurat în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia, în perioada februarie-iunie 2011, a realizat selecţia beneficarilor proiectului în România. Beneficiarii eligibili ai proiectului sunt persoanele ce provin din familii defavorizate socio-economic, cu copii şi   persoane care aparţin minorităţilor etnice (în special persoane de etnie rromă) şi elevi din comunităţile selectate. În Timiş, au fost selectate trei comunităţi din mediul rural, din 10 cu care se va colabora pe proiect. Este vorba de Comloşu Mare, Satchinez şi Periam. Începând cu perioada imediat următoare, toţi beneficiarii selectaţi vor fi implicaţi în activităţile specifice proiectului (12 sesiuni educaţionale pentru grupurile vulnerabile din România, 18 sesiuni educaţionale pentru elevi  în România, realizarea de către elevi a unui album foto „Anti-discriminare” şi o tabără cu tematica „Anti-discriminare”, pentru elevii din ţara noastră.


 

Citiri: 469

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

MAISTRU CONSTRUCȚII CIVILE

INGINER (SUBINGINER) CONSTRUCȚII CIVILE

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

belvedere