Timisoara

°C



Bunica a încercat să-și scoată nepotul din țară cu acte false

Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţei de Frontieră Nădlac au depistat o femeie, cetățean român, care a încercat să scoată ilegal din ţară un copil  minor, prezentând la controlul de frontieră o procură notarială falsă. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a efectua formalitățile controlului de frontieră la ieşirea din ţară o femeie în vârstă de 60 ani, însoţită de un copil. Ea a prezentat o împuternicire notarială de la tatăl copilului, prin care acesta îşi dădea acordul ca fiul său să iasă din ţară însoţit de mama sa, care avea un alt nume decât al femeii care era cu copilul. Cu ocazia controlului de frontieră, polițiștii au constatat că părinţii minorului sunt alţii decât cei menţionaţi în declaraţia notarială. Femeia a recunoscut că este bunica copilului și că a recurs la această metodă deoarece părinţii acestuia sunt plecaţi în Italia şi le era dor de el.  Poliţiştii de frontieră au luat măsura cercetării bunicii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Citiri: 134

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

MAISTRU CONSTRUCȚII CIVILE

INGINER (SUBINGINER) CONSTRUCȚII CIVILE

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

belvedere