Timisoara

°C



Băsescu, Boc, Udrea şi Isărescu, făcuţi harcea-parcea în Piaţa Victoriei din Timişoara

b_290_0_16777215_0___images2_stories_marti_31_ian_foto__in_piata_victorieiDSCF5979.JPG

FOTO

Marţi 31 ianuarie, de la ora 17, în Piaţa Victoriei din Timişoara, campionul în sporturi extreme, profesorul Ştefan Cojocnean, a făcut harcea-parcea tablourile lui Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea şi Mugur Isărescu, în Piaţa Victoriei din Timişoara. La eveniment au participat câţiva zeci de manifestanţi, pe un ger greu de suportat.

 
Cele zece revendicări
 
Amintim 10 dintre revendicările protestatarilor din Timişoara cuprinse de A treia Proclamaţie de la Timişoara: 1.România – stat unitar, naţional, indivizibil şi social. 2. Limba română să fie limba oficială.3. Fără partide pe criterii etnice. 4. Confiscarea averilor ilicite. 5. Lege antitrust. 6. Republică, prin care poporul să îl poată schimba pe preşedinte prin referendum şi parlamentul să fie desfiinţat tot prin referendum. 7. Prim-procurorul să fie numit de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). 8. Cei nouă judecători să fie desemnaţi de CSM. 9. Interzicerea traseismului politic. 10. Alegerile să se facă pe liste de partid. Votul uninominal păstrându-se numai la alegerea preşedintelui României, primarilor, şi preşedinţilor de consilii judeţene. Juristul Emil Vlădesan a spus că aceste revendicări trebuie să fie introduse în Constituţia României. Va fi o constituţie pornită din jos în sus, îmbunătăţită cu idei venite din cadrul societăţii civile.
“Chemăm alături de noi în susţinerea următoarelor idei fundamentale ce vor trebui să facă parte din viitoarea Constituţie a României pe toţi timişorenii, toată societatea civilă din Timiş şi Timişoara, toate organizaţiile sindicale din Timiş, toate structurile partinice din judeţ, precum şi oamenii de cultură, intelectuali, tineri, studenţi, pensionari din toate categoriile sociale şi profesionale în vederea susţinerii şi promovării principiilor acestei proclamaţii”, susţin protestatarii timişoreni. Mai mult, 22 de organizaţii ale societăţii civile din zona Banatului şi 6.800 de persoane fizice au semnat manifestul “Din nou tot din Banat”, lansat în 25 ianuarie, care cuprinde de asemenea zece revendicări, unele asemănătoare cu cele din proclamaţie.
DSCF5956
DSCF5956
DSCF5957
DSCF5958
DSCF5960
DSCF5961
DSCF5963
DSCF5964
DSCF5965
DSCF5966
DSCF5967
DSCF5968
DSCF5969
DSCF5971
DSCF5973
DSCF5974
DSCF5975
DSCF5980
marti 31 ian foto  in piata victorieiDSCF5979
marti DSCF5959
 
Citiri: 491

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

MAISTRU CONSTRUCȚII CIVILE

INGINER (SUBINGINER) CONSTRUCȚII CIVILE

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

belvedere