Timisoara

°C



Deputatul arădean Ciprian Luca arată indiferența celor de la Seminarul Teologic din Arad

Deputatul arădean social-democrat, Ciprian Luca, a arătat indiferența celor de la Seminarul Teologic din Arad, unde unul dintre elevi a venit la cursuri cu rujeolă, fără ca el să cunoască efectele şi contagiunea acestei boli. Dascălii şi-au arătat indiferenţa faţă de efectele respectivei boli şi i-au permis elevului prezenţa la cursuri. „Rezultatul? Peste 15 alţi colegi s-au molipsit dar mai mult decât atât, câţiva dintre ei se află în stare gravă internaţi în spital. Rujeola este una din bolile copilăriei, iar întârzierea producerii acestei boli se lasă cu grave consecinţe pe măsura înaintării în vârstă. Indiferenţa de care dascălii au dat dovadă este nejustificabilă, impardonabilă şi în totalitate împotriva principiilor care ar trebui să le ghideze vocaţia profesională. Vorbim şi predăm despre credinţă, religie, ortodoxism, dar noi suntem stană de piatră în faţa suferinţei şi o lăsăm să se manifeste fără reţineri”, a declarat deputatul Ciprian Luca.
 

Citiri: 110

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

MAISTRU CONSTRUCȚII CIVILE

INGINER (SUBINGINER) CONSTRUCȚII CIVILE

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

belvedere