Timisoara

°C



Deszăpezire de toată jena în Timişoara

b_290_0_16777215_0___images2_stories_Bastionul_Terezia_w.jpgÎnainte de căderea primilor fulgi de nea, autorităţile locale ne dădeau asigurări certe că în această iarnă nu vom mai întâmpina probleme din cauza zăpezii, pentru că cele două firme care se ocupă de dezăpezire sunt pregătite cu zeci de utilaje, precum şi cu materiale antiderapante. La finalul lunii decembrie, primarul Gheorghe Ciuhandu, viceprimarul Adrian Orza, dar şi şeful Direcţiei de Mediu, Vasile Ciupa, au invitat reprezentanţii presei pentru a vedea utilajele cu care urma să se acţioneze după ce zăpada se va instala pe străzile din Timişoara.

Atunci reprezentanţii municipalităţii s-au lăudat cu zeci de utilaje, care mai de care mai performante. Ei bine, iată că la căderea primilor fulgi de nea, oraşul a fost paralizat din cauza zăpezii, iar utilajele prezentate cu atâta fast de municipalitate nu au putut fi zărite prin oraş.

Prizonieri în parcări

Puţinele utilaje care au acţionat în Timişoara au făcut viaţa grea celor care îşi aveau parcate autoturismele în faţa blocurilor. Zăpada împrăştiată de aceste utilaje i-a făcut pe unii şoferi să îşi găsească maşinile încercuite de zăpada, care s-a transformat, pe alocuri, în gheaţă. În mod normal, această zăpadă trebuia adunată de angajaţii Retim, care, din cauza frigului, nu prea şi-au făcut apariţia pe străzile din Timişoara.

“Lucrăm la capacitate maximă”

Culiţă Chiş, şeful Direcţiei Transporturi din cadrul Primăriei Timişoara, spune că în prezent se acţionează la capacitate maximă. “Toate utilajele şi toţi oamenii de care dispunem sunt în teren, pentru a curăţa zăpada care s-a aşternut pe străzi. Este greu de lucrat pentru că a nins fără oprire şi munca noastră s-a văzut mai greu. Îi asigur pe timişoreni că lucrăm la parametrii maximi pentru ca aceştia să fie în siguranţă pe drumurile publice”, spune Culiţă Chiş

24 de tone de clorură împrăştiate prin oraş

Reprezentanţii municialităţii Timişorene spun că de la căderea primilor fulgi de nea şi până în prezent au fost aruncate pe drumurile din oraş peste 24 de tone de clorură de sodiu, 10.000 de litri de clorură de calciu, precum şi aproape 1.000 de kilograme de clorură de calciu solidă. Cu toate acestea, deszăpezirea, după părerea şoferilor, este de toată jena.

 

Citiri: 658

Comentarii (15)

avem tara care o meritam
ce sa spuna si oficiosul lui robu? eu am vazut sestule utilaje si am vazut si ce e prin alte tari cand ninge atat.
terry , 05 February 2012
...
Depinde daca esti rau intentionat si nu stii decat sa critici atunci vezi numai partea goala a paharului. Tine de educatie si intelegerea fenomenului. La marascu nu e cazul.
Varza , 05 February 2012
NE MERITAM SOARTA
CAND UNII VAD PARTEA PLINA A PAHARULUI, IAR ALT DESTEPT A VAZUT O MULTIME DE UTILAJE MAI ALES IN PRIMA ZI SI IN PRIMA NOAPTE DE NINSOARE ..... SA TRAITI BINE !!!!
EU , 05 February 2012
varza esti praf
Varzuta iti place tie sa fii bagat inseama nu ?Ti am mai spus esti mai prost decat prevede legea
rlc , 05 February 2012
...
@ ric, imi explic de ce s-a intamplat cand iesit cu picioarele inainte. Ai ramas mult, mult, timp fara aer.
Varza , 05 February 2012
eu sunt varza si viorel
daca mi-ati mai citit comentariile mele de nebun sa stiti ca incerca sa va pacalesc oameni buni. am scris in alt comentariu la alt articol de aici ca am securea in teasta si juma din creier facut mocirla. medicii mi-au spus ca daca imi scot securea infipta in teasta mor. dar eu nu vreau sa mor, ci vreau sa fac comentarii pe aici de toata jena. mocirla si topotul din cap m au nenenorocit. sunt terminat -eu varza zis si viorel. stilul m au dat de gol. sunt o mocirla urat mirositoare. un timisorean ratat
eu sunt varza care semnez si cu viorel , 05 February 2012 | url
Rusine impotentilor!
Rusine edililor orasului!! Mi-ar crapa obrazul de rusine sa stiu ca Timisoara arata jenant dupa caderea zapezii. Cum puteti dormi linistiti cand n-ati facut nimic? Ati trimis cateva pluguri care au imprastiat zapada de pe-o parte pe alta! Plin de sleauri pe artere importante! Niciun pic de material antiderapant!! In fata Spitalului Judetean, gheata si zapada...Sunteti jenanti de impotenti cu tot cu banii alocati! Ati vazut cum se circula?! Puneti mana si curatati macar arterele importante, ca sunteti penibili!...vai s'amar de noi si de cine ne gospodareste!!! N-am cuvinte...
Sebastian timisorean get beget , 05 February 2012
Jenant
tot ce se petrece in oras e jenant. la fel si primarul asta cu incomperentii lui in frunte cu orza, culita, ciupa...Daca va place se s-a intamplat in airna asta votati inca o data ca nesimtitii astia sa ramana. Eu am fost si in 2008 si am votat impotriva, dar daca nu iesiti la vot asa va trebe. Uitati cum arata drumurile in bucuresti pe ninsoare. Deci se poate, daca nu este prost.
ciuhi , 05 February 2012
...
cum arata drumurile in bucuresti boule? ai circulat tu acolo? ca nu e ok la noi e una, dar sa dai exemple idioate e alta.
@ ciuhi , 05 February 2012
...
macar taceti din gura ,grija mea cate utilaje si material antiderapant ati scos pe drumurile timisorii daca nu se vede nimic ,jenant e prea putin spus, oare nu voi ati spus ca ati impartit orasul in trei in ce priveste dezapezirea .poate ca cei trei beneficiari ai banilor nostri si-au incurcat sectoarele . rusine si daca mai avem incredere in ei sa tacem noi din gura ,ca asa ne trebuie .alta solutie nui decat sa mergem la vot si sa ne punem stampila unde trebuie ca daca nu, iar ne iau tiganii inainte sii voteaza din nou.
andripopa , 06 February 2012
penibil!
Nici nu se poate numi deszpezire tentativa Primariei. Ar trebui suspendate pe loc contractele cu firmele respective da doar nu doar firmele au de castigat cand mai tre sa traiasca si mafia lu Ciuhandu!
Mihai , 06 February 2012
24 tone sare ?!!!
"...24 de tone de clorură de sodiu..."; pai ce inseamna bai nene 24 tone de sare la atatea strazi ??? ... plus ca daca ai masina pe strazile principale si trece cu lama, toata zapada o zideste pe masini...trebuie pe urma sa muncesti 1 ora sa dai zapada aruncata de ei ca sa poti iesi...ce rost are sa ai drum curatat daca nu poti iesi din parcare pe el ???
aaa , 06 February 2012
24 tone sare ?!!!
"...24 de tone de clorură de sodiu..."; pai ce inseamna bai nene 24 tone de sare la atatea strazi ??? ... plus ca daca ai masina pe strazile principale si trece cu lama, toata zapada o zideste pe masini...trebuie pe urma sa muncesti 1 ora sa dai zapada aruncata de ei ca sa poti iesi...ce rost are sa ai drum curatat daca nu poti iesi din parcare pe el ???
aaa , 06 February 2012
Minciuna abureala curata
In toate zilele aste in care a nins nu sa vazut utilaje decit in centru ori la prefectura iar in rest nimic doar ici colo vedeai retimu cu lopata dezapezind drumul.Dar de dat cu ceva fugi de aici ca nu sa dat vezi intersectiile la semafoare ce denivelari de gheata este ,iar pe strazile adiacente ii jale cu j mare mai ales intre blocuri ,vedeti cartierele care sper ca sunt tot ale Timisoarei.Acelas lucru vezi si in Dumbravita unde circulatia este dezastruoasa mai ales pe strazile laterale Ex:Dunari,BIRZAVA,TIGRULUI etc,in timisoara iar VEZI Budapesta FREGVENTIA,NEPTUN VENUS 1 si 2 Saturn, PEtofi in dumbravita
dorel,mari , 06 February 2012
suntem seriosi?
Am avut proasta inspiratie sa citesc unele mesaje. Stiti ce cred eu? Ca unii dintre voi meritati sa nu mai puteti iesi nici macar din casa, sa va ninga pana ramaneti lemn si sa aduceti ofrande d-lui primar. sa spuneti in continuare ca e normal ca dupa 6 zile de cand nu mai ninge sa nu treaca niciun utilaj pe strada voastra, ca va place sa platiti ca idiotii impozite ca proprietari de masini si sa mergeti cu troleul, ca aveti primarul pe care il meritati.
Guran L , 08 February 2012

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

MAISTRU CONSTRUCȚII CIVILE

INGINER (SUBINGINER) CONSTRUCȚII CIVILE

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

belvedere