Inspectorii de la Garda Financiară Timiş, Inspectoratul de Poliţie Timiş, Direcţia Agricolă şi Dezvoltare Rurală (DADR) Timiş au organizat controale, în perioada 1 – 3 iulie, în vederea respectării legislaţiei ce reglementează piaţa pe filiera cerealelor, la agenţii economici, persoane fizice şi juridice, care recoltează şi valorifică produse cerealiere, transportă, achiziţionează, comercializează sau depozitează aceste produse. Pentru lipsa evidenţierii produselor finite şi a materiilor prime în actele contabile, inspectorii au confiscat 300 kg de făină albă.
“Totul se învârte în jurul evaziunii fiscale. Acea făină a fost confiscată, datorită faptului că nu a avut acte de provenienţă. Făina nu exista în documente, dar a fost descoperită în brutărie, nu era înregistrată în contabilitate”, a declarat Simona Jurcă, director adjunct Inspecţii, din cadrul DADR Timiş. SEMNEAZĂ PETIȚIA!
►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
Semnaţi petiția on line
Recuperarea creanței istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro

Radu Golban
S.C. HELP TRANS S.R.L.
Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin
ANGAJEAZĂ:
DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii
MAISTRU CONSTRUCȚII CIVILE
INGINER (SUBINGINER) CONSTRUCȚII CIVILE
Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.
Telefoane de contact:
0255/571925; 0740098662;
0744607924; 0720039629
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro