Timisoara

°C



Aplicarea programului “Primul siloz” a fost aprobată

Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, face parte din comisia ce dă licenţele
Viorel MateiÎn urma şedinţei Guvernului României, de miercuri, 15 iulie, au fost adoptate normele metodologice pentru Programul „Primul Siloz”.
Astfel, prin aceste norme metodologice de aplicare a programului au fost stabilite condiţiile pentru licenţierea depozitarilor de seminţe de consum şi s-a constituit schema de garantare a certificatelor de depozit pentru a crea posibilitatea utilizării acestora ca garanţie pentru obţinerea de credite de producţie de către producătorii agricoli. Comisia pentru acordarea licenţelor de depozit va fi formată din reprezentanţi ai ministerului, ai depozitarilor, ai Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (condusă de timişoreanul Viorel Matei), ai Federaţiei Patronatelor din Industria Alimentară – ROMALIMENTA, ai Comisiei Naţionale de Gradare a Seminţelor de Consum şi un reprezentant al Bursei Române de Mărfuri.
A fost aprobată alocarea de la bugetul de stat a sumei de 42 de milioane de lei în scopul constituirii sursei iniţiale de funcţionare a schemei de garantare a certificatelor de depozit. Producătorii agricoli vor putea să depoziteze produsele cerealiere la silozuri autorizate şi vor primi un certificat de depozit, pe care îl vor putea utiliza ca şi garanţie pentru un eventual împrumut bancar.
Citiri: 470

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

MAISTRU CONSTRUCȚII CIVILE

INGINER (SUBINGINER) CONSTRUCȚII CIVILE

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

belvedere