b 750 100

A treia ediţie V for Vintage, care a avut loc pe 10 octombrie, la Bucureşti, s-a încheiat cu mare succes, iar acum e timpul ca organizatorii să aducă târgul şi la Timişoara. Târgul se va ţine sâmbătă, 24 octombrie, în spaţiul generos al Iulius Mall, între orele 12 şi 20, intrarea pentru publicul proaspăt, nefamiliarizat şi dornic de nou fiind liberă. La V for Vintage, se vor putea admira şi achiziţiona obiecte, haine şi accesorii icon, care au făcut şi fac istoria modei şi a culturii pop, tematica din această ediţie, „Etnic şi Tradiţional”, fiind o permanentă sursă de inspiraţie pentru stilul şi moda zilelor noastre. „Avansăm o alternativă la consumul de mass market, o întoarcere la tradiţional şi natural: la pânza de in şi bumbac, la lutul modelat şi ars în cuptoarele ceramiştilor cu tradiţii centenare”, ne spun despre eveniment organizatorii. La târg veţi găsi expoziţie cu vânzare, în camere specializate, structurate în funcţie de conţinut (vintage & retro, designers, accesorii, etnic & tradiţional), colecţii speciale ale designerilor pe tematica evenimentului, cărţi şi albume de la editura Noi Media Print, artă casnică marcă Tismana, ceramică de Horezu şi multe altele.