Unul dintre cele mai lungi şi importante bulevarde ale Timişoarei, Liviu Rebreanu, este în prim-planul unei nefericite poveşti... româneşti. Acesta nu este recepţionat de municipalitate nici acum, deşi termenul iniţial de finalizare a reabilitării bulevardului a fost în 2008. După reablitarea iniţială, comisia de recepţie a lucrării s-a declarat nemulţumită de calitatea lucrărilor, solicitând realizarea unei expertize de către o comisie neutră, fiind aduşi specialişti din Ungaria. Concluzia acestora a fost că lucrarea nu a fost executată la standardele impuse, fiind necesare refaceri.
Astfel că societatea Confort a primit un termen de trei luni pentru refacerea lucrării, termen ce a expirat în luna septembrie. Întrunită din nou, la începutul acestei săptămâni, comisia de recepţie s-a declarat din nou nemulţumită şi a acordat o ultimă prelungire de termen constructorilor. Conform spuselor lui Culiţă Chiş, directorul Direcţiei Drumuri şi Transporturi a Primăriei Timişoara, vineri se va întruni pentru ultima oară comisia de recepţie, urmând a stabili ce măsuri se impun dacă lucrarea nu este finalizată la standardele impuse prin contract. Societatea executantă a depus o garanţie de bună execuţie a lucrării, de aproximativ 400.000 de euro, aceasta fiind în prezent blocată. Reprezentanţii societăţii executante susţin că bulevardul nu a fost proiectat pentru trafic greu, iar de anul trecut până în prezent a fost tranzitat de mii de camioane, astfel că lucrarea nu putea rezista.SEMNEAZĂ PETIȚIA!
►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
Semnaţi petiția on line
Recuperarea creanței istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro

Radu Golban
S.C. HELP TRANS S.R.L.
Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin
ANGAJEAZĂ:
DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii
Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.
Telefoane de contact:
0255/571925; 0740098662;
0744607924; 0720039629
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro
.gif)
.jpg)