Timisoara

°C



Timişoara Fashion Festival aduce superlativele modei la No Name

b_290_0_16777215_0___images_stories_tff206.jpgCapitala modei şi a frumuseţii se mută, pe 13 noiembrie, la Timişoara, în clubul No Name. Ca barometru al spiritului unei epoci, al mentalităţii si al gustului, vestimentaţia şi bijuteriile sunt pentru prima oară prezente sub lumina reflectoarelor clubului No Name pe 13 noiembrie, începând cu ora 19, în cadrul primului Festival de Modă de la Timişoara, organizat de designerul Adrian Haiduc.
Manifestarea va prezenta în premiera propunerile unor designeri importanţi şi tineri designeri: Guy Laroche, Mihaela Drafta, Oana Comănescu, Dana Diaconescu, Istvan Câmpan, Oana Seran, Cristina Radu, Adrian Haiduc, Laura Verdeti şi Gabriela Sîrbu. Evenimentul este structurat pe mai multe secţiuni dedicate atât creatorilor de moda consacraţi cât şi tinerilor designeri care îşi pot prezenta astfel colecţiile în faţa publicului şi a experţilor în domeniu. Iuliana Matei, Ramona Lăzuran şi DJ Hara sunt cele trei supervedete alese să păşească pe catwalk-ul showului din această toamnă. Prezentatorul acestui festival este unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi din Paradisul Femeilor, Adi Nartea.
Citiri: 976

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Toate categoriile