Şedinţa extraordinară de vineri a Consiliului Local Timişoara a avut două scopuri precise. Pe ordinea de zi au figurat două proiecte. Unul privind acoperirea deficitului bugetar al municipiului pe 2009, iar al doilea, referitor la restrângerea competenţelor ordonatorilor de credite organizaţi cu personalitate juridică la nivelul Consiliului Local al Municipiului Timişoara. Mai exact, consilierii locali au aprobat prin vot ca, de acum înainte, nicio propunere de cheltuială formulată de ordonatorii secundari nu va fi valabilă fără semnătura primarului Gheorghe Ciuhandu, ordonatorul principal de credite.
Prevederea se referă la cheltuieli de personal, materiale şi de capital, astfel că primarul Timişoarei va trebui să iscplească pentru achiziţii de bunuri şi servicii, salarii, prime şi sporuri, deplasări etc. Nicio cheltuială nu va mai fi făcută fără acordul primarului. Măsura a fost luată în scopul de a pune ordine în cheltuielile municipalităţii şi, evident, de a le reduce. (A.BOGDAN)
SEMNEAZĂ PETIȚIA!
►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
Semnaţi petiția on line
Recuperarea creanței istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro

Radu Golban
S.C. HELP TRANS S.R.L.
Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin
ANGAJEAZĂ:
DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii
Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.
Telefoane de contact:
0255/571925; 0740098662;
0744607924; 0720039629
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro
.gif)
.jpg)