Timisoara

°C



Salariul maxim al unui bugetar să fie salariul preşedintelui României

Marius Dugulescu:
marius_dugulescu(3).jpgSalarizarea în sistemul bugetar va fi una unitară, conform Legii 330. Acum, salariile nu vor mai fi umflate cu pompa, dar, în acelaşi timp, oameni care poate-şi merită salariul ce îl primesc vor avea de pierdut. E o lege ce seamănă cu o sabie cu două tăişuri – le taie craca bugetarilor care iau bani mulţi degeaba, pe de o parte şi pe de o altă parte, le reduce salariul celor care chiar îl merită, pentru munca ce o prestează. Marius Dugulescu, parlamentar PD-L de Timiş, împreună cu alţi colegi, aduce modificări acestei legi. Modificările se referă la limitarea unor salarii ale celor care activează în diferite comisii. Mai precis a personalului de conducere care face parte din Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi din Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Dugulescu propune ca aceştia să aibă venitul cel mult egal cu al unui secretar de stat.

“Au scăpat câteva comisii care beneficiază de venituri supradimensionate”
În plus, Dugulescu şi colegii săi au mai propus şi ca nici un salariu de bugetar să nu fie mai mare decât al preşedintelui României. “Bucurie mare pentru unii, tristeţe pentru alţii că în urma acestei Legi 330 salarizarea va fi una unitară. În această Lege 330 vrem să înlocuim o prevedere. Au scăpat anumite categorii, care încă rămân privilegiate. Legea este bună, dar este perfectibilă, au scăpat câteva comisii care beneficiază de venituri supradimensionate. Sunt salarii de 20.000 – 30.000 de euro lunar. Se impune ca şi aceste venituri salariale suportate de bugetul de stat să fie reglementate şi să fie aduse la un nivel decent pentru economia României. Am propus ca salariul maxim al uni bugetar să fie salariul preşedintelui României. Ca un indicator la salariul celor din aceste comisii va fi salariul unui secretar de stat.  Cred că este o chestiune de bun-simţ ca preşedintele României să aibă cel mai mare salariu al unui bugetar, iar aceşti domni şi doamne care fac parte din aceste comisii să se limiteze la salariul unui secretar de stat. Sper ca acest proiect de lege să aibă o susţinere importantă din partea colegilor mei”, a spus Marius Dugulescu. Venitul unui secretar de stat se învârte în jurul sumei de 4.000 de lei, iar salariul preşedintelui e în jur de 10.000 de lei pe lună.

“În România există aproximativ 200.000 de pensii speciale”
S-a adoptat, în aceste zile, şi un proiect de lege privind pensiile de stat. “Ieri (n.r. - miercuri, 10 februarie) guvernul a adoptat proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Şi pensiile trebuie să fie bazate pe principiul contributivităţii. Economia, pe care noi o estimăm la 500- 800 milioane de euro anual – va fi o economie la bugetul de stat. Această lege va intra în vigoare din 2011. În România există aproximativ 200.000 de pensii speciale. Acum vom avea doar o singură lege, în care vor fi cuprinşi toţi contribuabilii României”, a mai spus Dugulescu…

Citiri: 929

Comentarii (1)

...
1 - Cred ca este foarte corect ca nici un bugetar sa nu aibe salariul mai mare ca cel al presedintelui tarii Cred ca asa este peste tot in lumea Occidentala . Problema este cum stam cu principiul neretroactivitatii legii principiu fundamental de drept in toata lunea .
2 - Principiul contributivitatii la pensie este corect, dar singur nu este suficient. Matematic rezulta ceva care va separa categoriile socio-profesionale la pensie. Trebuie tinut cont insa si de alte elemente care separa categoriile socio-profesionale si anume - A ) GREUTATILE SI PRIVATIUNILE LA CARE ESTE SUPUSA O CATEGORIE PROFESIONALA FATA DE ALTA PE TIMPUL ACIVITATII CARE, DUCE LA O UZURA FIZICA SI PSIHICA MARE. - B) GRADUL DE RASPUNDERE ADMINISTRATIVA, MORALA ,IMPLICAREA PSIHICA IN LUAREA UNEI DECIZII SI REULTATUL EI, -C) ANGAJAREA CONSTIENTA A SACRIFICIULUI VIETII PERSONALE PENTRU INDEPLINIREA SARCINILOR REZULTATE DIN EXERCITAREA PROFESIE. - D) ASUMAREA RASPUNDERII MEDICULUI IN LUPTA LUI CU BOALA PENTRU A TRATA UN BOLNAV - ETC Din aceste considerente apreciez ca doar principiul contributivitatii nu este suficient. Dar este necesar ca in aplicarea acestui principiu si a celorlalte enuntate in calculul pensiei , sa se porneasca de la, ceea ce apropuneti domnule parlamentar Marius Dugulescu - stabilirea unor salarii echitabile. Astfel , sa dau un exemplu - Un colonel care conduce trupele in lupta impotriva terorismului in teatrul de operatii straine si care este posibil ca in orice moment sa-si piarda viata, ( pentru o solda de 2000$/luna , sa aibe o pensie mai mica decat un functionar de la o agentie a statului, ( care sta la birou in Bucuresti) si care este platit cu 9000 euro/luna. Ca sa nu mai dam exemplu un doctor care face minuni si salveaza vieti -nici nu viseaza o pensie ca acea a functionarului mentionat. Asta inseamna doar aplicarea principiului contributivitatii ESTE COREC, DREPT SI MORAL ? Sunt convins domnule parlamentar ca imi dati dreptate
iordanescu , 12 February 2010

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Toate categoriile