Timisoara

°C



Poliţiştii comunitari arădeni amendează călătorii fără bilet

Agenţii Poliţiei Comunitare Arad au primit misiunea de a verifica şi călătorii frauduloşi din mijloacele de transport în comun. Din data de 11 ianuarie 2010, de când printre atribuţiile agenţilor comunitari arădeni se numără şi activitatea de control a biletelor şi legitimaţiilor de călătorie pe mijloacele urbane de transport în comun, au fost încheiate nu mai puţin de 121 de procese-verbale de contravenţie, cuantumul amenzilor aplicate ridicându-se la 19.150 de lei. „Activitatea agenţilor comunitari pe mijloacele de transport în comun va continua, încât, în scurt timp, lumea să conştientizeze obligativitatea de a suporta contravaloarea unui serviciu de care beneficiază. De asemenea, conducerea Poliţiei Comunitare Arad a făcut demersuri pe lângă Compania de Transport Public şi primărie, pentru revizuirea tuturor automatelor pentru bilete de tramvai din staţiile din municipiu, respectiv pentru afişarea, la vedere, a modului de funcţionare a acestora. Astfel, nu vor mai avea motive să se plângă de diverse inconveniente apărute în timp ce încearcă să obţină un tichet”, a declarat Eugenia Crainic, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Arad.

Citiri: 189

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Toate categoriile