Timisoara

°C



“Guvernare, Anticorupţie, Transparenţă, Atitudine”

proiect%20GATA.JPGFederaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara (FALT), în parteneriat cu Asociaţia PAEM Arad, Asociaţia pentru Integrarea Dezvoltării Durabile (AIDD) Simeria, Asociaţia Microregională „Banat-Ripensis” Jimbolia, Liga pentru Integrarea şi Dezvoltarea Societăţii Vaţa de Jos, Hunedoara, implementează, în perioada 20 ianuarie – 19 noiembrie, proiectul “Guvernare, Anticorupţie, Transparenţă, Atitudine” (GATA), finanţat de Uniunea Europeană prin programul Facilitatea de Tranziţie - Consolidarea sprijinului societăţii civile în lupta împotriva corupţiei. Proiectul a fost prezentat, joi, 18 februarie, la Hotel Central Timişoara. “Vrem să urmărim modul cum se utilizează banul public. O acţiune suplimentară a societăţii civile, fără alte pretenţii. Vom analiza cu experţii noştri dacă totul decurge cum a fost stabilit de către autorităţile publice – termen, studiu de fezabilitate sau proiectul tehnic al lucrărilor. Vom alege cinci lucrări publice mari şi le vom urmări evoluţia, punerea în practică şi rezultatele finale”, a spus Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara (FALT). “Ne reuneşte un proiect comun –Birourile de Consiliere pentru Cetăţeni, facem grupuri de iniţiativă pentru ca cetăţenii să fie direct implicaţi în luarea deciziilor”, a subliniat Mihaela Imbrişcă, din cadrul BCC Jimbolia. Grupul ţintă este reprezentat de cetăţenii din cinci localităţi (Timişoara, Jimbolia, Arad, Simeria şi Vaţa de Jos,) din judeţele Timiş, Arad şi Hunedoara, reprezentanţii celor cinci grupuri cetăţeneşti din localităţile menţionate, cele cinci administraţii locale, reprezentanţii celor trei noi ONG-uri atrase în coaliţie, societăţile comerciale care realizează lucrări atribuite de autoritatea locală. Obiectivul general al proiectului este creşterea implicării ONG-urilor din Regiunea de Dezvoltare Vest, în prevenirea şi combaterea corupţiei, în promovarea transparenţei, responsabilizării şi bunei guvernări, la nivel regional şi local. “Proiectul este câştigat prin Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC) şi este o premieră a ANBCC. Este rezultatul colaborării de doi ani a celor cinci ONG-uri, prin birorurile de consiliere pentru cetăţeni”, a spus Tiberiu Boia, reprezentantul Aradului.

Citiri: 398

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Toate categoriile