Timisoara

°C



Timişorenii solicită sprijin german pentru unele proiecte locale

O delegaţie timişoreană, condusă de primarul Gheorghe Ciuhandu, se află în aceste zile în Germania, la Ulm, pentru a participa la o serie de evenimente organizate acolo, printre care şi expoziţia "Temeswar/Timişoara-Mica Vienă de pe Bega". În plus, oficialii timişoreni au participat şi la diverse întâlniri cu reprezentanţi ai administraţiei germane locale, fiind discutată posibilitatea unor colaborări româno-germane. Astfel, joi, 18 martie, a avut loc, la Stuttgart, o întâlnire cu Dietrich Birk, secretarul de stat pentru Ştiinţă, Cercetare şi Artă al Landului Baden-Württemberg. La întâlnire a participat şi Dr. Schmitz-Kaiser, Consulul onorific al României pentru Baden-Wurttemberg şi preşedintele Consiliului de Administraţie L-Bank. Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a solicitat, cu această ocazie sprijin financiar pentru unele proiecte timişorene. S-a discutat şi despre schimburi culturale, între Teatrul German de Stat din Timişoara şi Teatrul din Munchen, dar despre o colaborare cu Academia de Muzică din Stuttgart. ”Discuţiile economice au vizat intenţia municipalităţii timişorene de a realiza un parc tehnologic fotovoltaic şi de energii regenerabile şi iniţierea unui parteneriat cu Landul Baden-Württemberg, dată fiind experienţa pe care colegii germani o au în acest domeniu”, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara. A fost solicitat şi sprijin pentru reorganizarea Muzeului Banatului din Timişoara. În cursul zilei de vineri, delegaţia timişoreană s-a întâlnit, la Camera e Comerţ din Ulm, cu reprezentanţi ai oamenilor de afaceri din Baden-Württemberg, fiind prezentate proiectele Timişoarei şi discutate concret modalităţile de colaborare în domeniul economic.

Citiri: 157

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Toate categoriile