Timisoara

°C



„Implementarea Cadrului Naţional al Calificărilor”

UVVG prezentă la lansarea proiectului DOCIS
O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a răspuns invitaţiei Agenţiei Naţionale pentru Calificările în Învăţământul Superior şi Parteneriat în Mediul Economic şi Social  (ACPART) privind lansarea proiectului DOCIS „Implementarea Cadrului Naţional al Calificărilor”.
UNIVERSITATEA.JPGACPART este autoritatea naţională aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru stabilirea şi actualizarea periodică a cadrului naţional al calificărilor din învăţământul superior. Prin instituirea şi în România a „Cadrului Naţional al Calificărilor din învăţământul superior” se asigură coerenţa calificărilor şi a titlurilor certificate pentru cele trei cicluri de studii: licenţă, masterat şi doctorat. Prof. univ. dr. ing. Corneliu Maior, cancelar general al UVVG, prezent la lansarea proiectului DOCIS, ne-a declarat: „Conform obiectivelor stabilite de Uniunea Europeană prin Strategia Lisabona şi Procesul Bologna este necesară crearea unui meta-cadru european al calificărilor. Instituirea Cadrului Naţional al Calificărilor şi realizarea de către ACPART a unui Registru Naţional prin care Universităţile îşi vor valida calificările asigură alinierea integrală a ţării noastre la Cadrul European al Calificărilor. Dezvoltarea de competenţe printr-un bogat bagaj de cunoştinţe şi abilităţi asigură absolventului Mileniului III posibilitatea dezvoltării profesionale şi personale în condiţii de eficacitate şi eficienţe”.

Citiri: 369

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere