Acasă Actualitate Acuzații grave! Pacientă bolnavă de covid, tratată de medici şi după moarte

Acuzații grave! Pacientă bolnavă de covid, tratată de medici şi după moarte

455
DISTRIBUIȚI

Un avocat din Arad face acuzaţii grave la adresa medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Femeia susţine că mama sa nu a fost tratată corespunzător şi că a primit tratament, potrivit fișei medicale, chiar și după ce i-a fost anunțat decesul.

Pacientă bolnavă de covid, tratată de medici şi după moarte la Spitalul din Arad. Oana Lăzărescu, un avocat din Arad, susţine că mama sa în vârstă de 70 de ani a murit în data de 13 decembrie 2020, din cauza COVID-19. Femeia acuză medicii că pe lângă faptul că mama sa nu a fost tratată corespunzător, a primit tratament chiar și după ce i-a fost anunțat decesul.

„Era a 15-a zi după testarea pozitivă, s-a pus tratament COVID-19, fără alt test. 3 zile a fost bine, a 4-a zi nu s-a mai putut ridica din pat. Mi s-a spus că e vorba despre un medicament, Furosemid, mi s-a spus că va fi dusă la un CT. I s-a pus o suspiciune de tumoră hipogastrică, a fost dusă în UPU și a decedat în timpul investigațiilor CT. Consultând fișa medicală am observat că i s-a administrat medicație, chiar la o zi după deces. Termometrizare, saturație măsurată. Toate apar pe foaia de observație. Spitalul a făcut investigații, s-au dat câteva sancțiuni”, a declarat Oana Lăzărescu la Medika TV.

Florin Ionescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Arad, a oferit o explicaţie halucinantă privind tratarea în continuarea a pacientei.

„Asistenții medicali au completat în avans evoluția zilnică a stării de sănătate a pacientei”, a precizat managerul spitalului.

Citeşte şi Alexandru Rafila, despre locurile terapie intensivă pentru pacienţii cu coronavirus: La Ministerul Sănătăţii e brambureala totală

Avocatul Oana Lăzărescu a povestit că totul a început după ce chiar ea a fost infectată cu covid. După două zile, mama sa şi cele două fiice au fost şi ele confirmate cu virusul. Femeia povesteşte că mama sa nu a avut simptome grave, decât o tuse seacă şi o oboseală. Cu trei zile înainte să expire perioada de izolare, starea femeii de 70 de ani a început să se înrăutăţească. De atunci a început coşmarul femeii.

„Pe 21 noiembrie am aflat că sunt infectată cu Covid 19. Mama şi fetele au luat de la mine. Pe 23 au fost şi ele diagnosticate. Ne-am simţit toţi bine. Mami nu a avut simptome decât tuse seacă şi o stare de oboseală, ca şi mine, doar că eu mai uşor decât ea. Le-a monitorizat medicul de familie acasă, nefăcând febră, deci o formă foarte uşoară. În data de 4 decembrie, cu trei zile înainte să expire izolarea a început să tuşească şi nu a mai putut să se ridice din pat, stare de oboseală, pe care o resimt şi eu şi post covid. Atunci am stabilit cu medicul de familie să o trimitem la evaluare, ne-am gândit să nu fie plămânii afectaţi şi să mai aibă nevoie de tratament suplimentar.

Ea a anunţat salvarea în data de 4 şi a venit în 8 să o ducă la Expo, la evaluare, când ea deja era ieşită din perioada de izolare. Deci nu mai era pacient Covid! Între timp a fost pusă pe cefort, a venit o firmă de îngrijiri la domiciliu şi să fiu eu sigură, am vorbit cu medicul de familie. Mama a plecat pe picioarele ei. Am vrut să văd că plămânii nu sunt afectaţi. S-a dus la Expo, au ţinut-o toată ziua acolo, a fost frântă. M-a sunat că i s-a propus de doctoriţa Teaha internarea, că leucocitele sunt foate mari şi să vadă de unde infecţia, ea având probleme renale.

Am cerut numărul de telefon al doctoriţei şi am vorbit cu ea. A zis să mă bucur că i-a găsit un loc la Grădişte că e toaletă în cameră că e cel mai nou spital. Eu am întrebat: dar nu e centrul Covid?, şi a zis ba da, toate sunt centre Covid, dar acolo va fi investigată să vedem ce are. Au pus-o pe tratament foarte puternic şi special de Covid fără ca ea să fie testată, fără să i se facă investigaţiile acelea de care spunea. Din fişa de observaţie rezultă că avea stare generală foarte bună, că nu a făcut febră, nu a fost pe oxigen niciodată în trei zile.

În data de 12 s-a simţit foarte slăbită, a zis doctorul Nini că i-au dat Furosemid şi probabil că ăla i-a luat toate mineralele şi că îl scoate. Mami era foarte slăbită, dar era stresată că nu mai poate să meargă la baie, că nu venea nimeni să o vadă”, povesteşte Oana Lăzărescu, potrivit ziaruldearad. 

Avocatul povesteşte că în dimineaţa zilei de 13 decembrie, la ora 5, fratele său a vorbit cu mama la telefon. Femeia s-a plâns că nu se ocupă nimeni de ea.

„A fugit fratele meu la spital şi a văzut maşina doctorului Nini. L-a sunat şi a zis că merge la ea şi că îl resună şi că o să îi mai facă nişte analize. Între timp a sunat-o fratele meu pe maică-mea şi  a zis că nu a fost nimeni la ea. Medicul a minţit. Îl sun eu la 7 mă prezint cine sunt numele i-a spus altceva că mama este Frunză şi a zis că mă cunoaşte şi îmi spune că este foarte agitată că nu este nimic şi că evoluţia este foarte bună. Eu i-am zis să îi pună o sondă că este speriată că face pe ea, a zis că îi pune şi o trimite la CT să vedem ce e acolo, dar nu e nimic ‘starea ei e bună, nu a fost pe oxigen’, spune medicul.

M-a sunat în 2 ore doctoriţa Lungu să-mi spună că a venit doctorul Goldiş că era mama lui internată şi că l-a rugat să se uite la mami şi că ar fi suspectă de tumoră gastrică şi că o trimite să îi facă un CT în UPU. Cum poate să spună un chirurg că e tumoră gastrică la o simplă palpare. În fişa de observaţie scrie clar că a fost palpată la internare, că nu a fost nimic. O trimite în UPU, ea deja m-a sunat şi a zis că nu mai poate că e foarte slăbită.

Au ţinut-o acolo de la ora 15.30 la ora 19.00 când au dus-o la CT, atunci nu mai avea puls. Mi-a zis medicul de la UPU că a ajuns într-o stare extrem de precară acolo, în condiţiile în care în urmă cu câteva zile mergea pe picioarele ei. Au băgat-o în CT şi la trei minute a intrat în stop cardio-respirator şi a murit.

Nu m-au lăsat să o iau acasă, nu m-au lăsat să o identific. Există clar un protocol unde scrie clar că cei care au peste 14 zile de la diagnosticare nu mai sunt consideraţi contagioşi şi pot fi înmormântaţi normal. Mie nu mi-au dat-o să o identific, mai mult decât atât am fost sunată de către doctoriţa Matei care mi-a spus faptul că dacă vreau să o înmormântez mâine, trebuie să semnez că nu doresc autopsie. I-am zis că deja e vorbit şi o înmormântez a doua zi şi a zis să semnez că nu vreau autospise în condiţiile în care la Covid nu se face autopsie”, a mai precizat Oana Lăzărescu.

Femeia a vrut să afle ce s-a întâmplat, de fapt, cu mama sa după internare, aşa că a mers la spital pentru a cere actele.

„Mi-a dat actele până la urmă şi am descoperit mari nereguli. Ea a murit în 13 şi apare că până în 14 i s-a administrat tratament medicamentos, oxigen şi sondă nasogastrică, ceea ce e delapidare că ea nu a fost pe oxigen în nicio zi şi nici sondă nu a avut decât în 13 şi apare inclusiv în data de 14 când era moartă. Tot ce ţine de acordul pacientului nici măcar nu e trecut numele lui mami, sunt multe acte nesemnate de nimeni. Pentru tot ce s-a întâmplat le fac plângere pentru ucidere din culpă, delapidare, neglijenţă în serviciu  şi abuz de încredere”, a mai povestit femeia.

Medicul șef al secției ATI a Spitalului Județean Arad a fost retrogradat din funcție, un asistent medical a fost sancționat cu 10% pe o perioadă de două luni din salariul de bază, iar alte 14 cadre medicale care au participat la îngrijirea unei paciente pe tot parcursul internării au fost sancționate cu 5% din salariul pe o perioadă de o lună. Acestea sunt sancțiunile date de către managerul spitalului, Floriana Ionescu, după mai multe reclamații privind felul în care au fost îngrijiți aici pacienții, scrie Digi24.ro.

Au existat șapte reclamații din partea familiilor celor decedați de COVID-19 la Spitalul Județean Arad. Una dintre reclamante susține că mama ei a venit pe picioare la spital pentru o evaluare post-COVID, dar a murit la trei zile după internare, din cauza tratamentului primit.

sursa: romaniatv.net

Comentarii

comentarii