Azi, o zi de marţi mai tristă decât altele, o zi între două sărbători din decembrie, în care ne întâlnim, la ora 14, în Cimitirul Cosminului din Timişoara, pentru a-i spune adio Danei Olaru. Ne întâlnim la o slujbă de rămas bun. De ce? Pentru că Dana, o artistă minunată a Timişoarei, una dintre fiinţele cu adevărat nobile ca descendenţă dintr-o familie care a avut ceva de spus în istoria Timişoarei, pleacă de lângă noi. Mult prea repede, Dana s-a desprins de lângă masa ei, de lângă fratele ei, Mihai Olaru, de lângă familia fratelui, de lângă prieteni şi admiratori.
Dana Olaru, membră a Uniunii Artiştilor Plastici, cadru didactic universitar, avea să se nască pe 21 noiembrie 1953. O boală agresivă avea să pună stăpânire pe trupul său firav şi Dana şi-a petrecut ziua de naştere, în acest an, în spital. Pe Dumnezeu nu-l putem întreba „De ce, Doamne?”, pentru că am săvârşi un păcat prea mare pentru a mai putea recupera. Numai El ştie de ce a plecat Dana din lumea noastră înspre cea fără de dor. Dar putem să-l rugăm pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă de ea, de sufletul ei bun, să o păzească şi să o călăuzească.
Adio, Dana Olaru!
