Despre Padre, cum i se spunea, despre starețul Mănăstirii Partoș, locul de unde s-a mai ridicat un mare duhovnic, Sfântul Iosif de la Partoș, făcătorul de minuni și protectorul Banatului, se scrie acum intens. A plecat spre Cer, noaptea trecută, după o luptă grea cu dușmanul numit Coronavirus. 18 zile de încercări grele, 18 zile în care medicii și asistentele medicale din Spitalul ”Victor Babeș” au făcut tot ceea ce au putut pentru a-l salva. Doar că atât au putut. Nu este vina lor, poate că a fost voia Domnului. Poate că o anumită cale de lumină și așteptare a fost pregătită lui…. Încă din copilăria sa în Valea Almăjului, Banatul de Munte, avea un Altar al lui, în camera în care se ruga. ”Joaca” lui, a copilului Cristian din Banat, a fost alta. Vorbea cu Îngerii, trăia cu ei, apoi se ruga cu alți copii, care-l vizitau acasă, acelorași Îngeri și lui Dumnezeu. Credința sa era profundă, nu întreba și nu se îndoia. Cultura sa teologică, dar și chemarea profundă spre tainele aproape mistice ale relației cu Dumnezeu erau atât de evidente. Nimic ipocrit, nimic ascuns…
Starețul Cristian Varlaam a lăsat în urmă o mulțime de suflete ce-i vor duce dorul. Copii, adulți, oameni de care s-a ocupat, pe care i-a adus pe calea iubirii și a mântuirii. S-a ocupat de copii, de oameni buni, de oameni rătăciți, de toate sufletele lui Hristos. A fost un mare duhovnic.
În vremea pandemiei, îmbrățișa lumea, alina durerile sufletești și fizice, nu se gândea deloc la el, la urmările gesturilor pământene… Din păcate, asta i-a fost fatal. Îmi amintesc celebrul film, Viridiana, al lui Bunuel, un mare psihiatru spaniol, devenit realizator de filme – capodopere. Personajul principal al filmului, o femeie extrem de credincioasă, încearcă să facă pentru semenii săi ceea ce făcea Iisus Hristos. Să ajute bolnavii, cerșetorii, scăpătații, să aducă pe cale bună hoții. Dar nu a reușit. S-au întors toate împotriva sa. Noi, oamenii, dar mai ales duhovnici mari, trebuie să urmăm învățăturile lui Hristos, dar să nu îl provocăm pe Dumnezeu, chiar Hristos ne spune asta. Nu mă refer la Padre, aici, nici un gând despre faptul că Padre ar fi făcut parte din rândul celor care au făcut asta. El nu l-a provocat pe Dumnezeu, era împăcat și senin, chiar pe patul de spital, așa cum cineva, tainic, a observat…
Mă doare însă să văd că nu se fac anunțuri despre bisericile în care apare Covid. Preoții care se îmbolnăvesc nu sunt anunțați, ca și cum ar fi vreo rușine, ca și cum a fi preot bolnav trebuie ținut în secret. Un secret care face rău. Nu se dezinfectează toate bisericile, nu se anunță oamenii despre metodele anticovid, nu se afișează pe ușile bisericilor impunerea măștii. Vedem imagini cu măicuțe ce duc ajutoare unor spitale sau unor centre speciale, iar măicuțele nu poartă mască. Minunat faptul de a ajuta, minunată implicarea în susținerea bolnavilor, dar dezastruoasă nerespectarea normelor sanitare. Pe cine provoacă acești smeriți angajați în instituțiile religioase? Sunt preoți care au copii, se tem pentru ei, alții care sunt jigniți de unii ”mai mari” ai sistemului. De ce se tem? De adevăr? De rostirea lui? Azi, din respect pentru pierderea lui Padre, nu voi da nume, dar o să fac asta zilele ce urmează.
Există un fel de teroare împotriva adevărului, or Hristos a venit și s-a jertfit pentru noi ca să spunem adevărul, să iubim adevărul, iar pe farisei, să-i demascăm!
Sper din suflet că IPSS Ioan al Banatului va alege cu multă iubire, la Partoș, un stareț pe măsura starețului plecat spre Cer. Sper ca IPSS Ioan nu va aduce în locul acestui sfânt, vreun ”vânt”, că e mare familia lui, sper că va aduce un călugăr cu har, credință și bunătate, dacă se poate tot din Banat sau Ardeal, pentru că dacă nu-i de-al locului, vai și amar de tot ceea ce a început Padre, dar nu a apucat să finalizeze.
La Partoș vor fi, de acum, multe pelerinaje. Așa cred!
Doamne, odihnește-l pe călugărul Cristian Varlaam și leagănă-i sufletul printre îngeri!
Lia Lucia Epure
