S-a mai stins o victimă de-a episcopului – vicar Paisie (cetățeanul Ion Gheorghe). Preotul Mihai Pop, ctitor al bisericii situată pe strada Borzești (acum, Sfinții Petru și Pavel). Un om energic, cutezător, fost consilier în Consiliul Local Timișoara, preotul Mihai Pop s-a stins din viața pământeană sâmbătă seara, 19 decembrie, cu sufletul amar.
Ultimele cuvinte au fost: ” Îmi doresc să fiu liber!”. De ce oare? Pentru cineva care nu știe povestea adevărată, cea a suferinței preotului Pop, cuvintele ar putea părea expresia unor sentimente, pur și simplu. Pentru cei care știm însă durerea preotului, lucrurile stau altfel. Preotul Mihai Pop a fost inițiatorul, în Timișoara, a operei de redobândire a Bisericii Militare din Piața 700, spațiu ce, pe vreme comuniștilor, era…depozit de alimente! Nu numai atât. În lupta sa, ca membru activ al PNȚ – CD, la Timișoara, a reușit, cu mare greutate, obținerea unei hotărâri (HCL) pentru redarea circuitului creștin ortodox a fostei capele militare (veche, din perioada interbelică). A luptat, chiar și fizic. Preotul a fost lovit, chiar într-o seară, de un necunoscut (Poliția nu a făcut nimic, la vremea respectivă, pentru depistarea criminalului, căci a fost o tentativă de crimă!), când făcea cercetări în jurul capelei, astăzi, Biserica din Piața 700. Nu a cedat, și rezultatele s-au văzut! Apoi, tot el a fost ctitorul Bisericii din Calea Lipovei (Borzești).
A venit încă necazul peste Biserica din Banat, prin aterizarea la Timișoara a vicarului Paisie, acest distrugător de suflete (cum nu pot conteni a-l numi). Odată cu pensionarea preotului Pop, nu i-a mai permis accesul în biserica, culmea, construită de el! I-au mai călcat pe suflet niște inspectori ai Mitropoliei Banatului, niște Sfercoci și niște Lungoci (alți patetici ai lui Paisie, niște non – bănățeni, niște non – iubitori ai preoților de tradiție), care l-au umilit. Nu a mai avut dreptul să scoată un sunet! Numai că, el, preotul Mihai Pop, dacă nu a mai avut voie să scoată sunete, atunci a scos. ..tunete! Și, împreună cu două sute de timișoreni, zi de zi, două luni, în vara anului 2011, am stat alături ( și) de el, militând pentru Mitropolitul Nicolae al Banatului, pentru modificarea unei erori comise de Sinodul BOR, la uneltirea lui Paisie (era vorba despre ridicarea, apoi, redarea dreptului de semnătură). Părintele Mihai Pop aproape plângea… Era devastat de duritatea și ura lui Paisie.
Părintele Pop, dar și preotul Butas, au plecat mult prea repede din lumea aceasta, și s-au dus cu sufletele călcate în picioare de acest semi- repetent al lumii ierarhilor, de acest impostor! El i-a învățat pe enoriaș să aplaude în biserică! De ce??? Biserica este loc sacru sau scenă de teatru? Pentru Paisie este, mai mult ca sigur, un teatru!
Paisie a mai pierdut un adversar și un luptător pentru dreptate în Biserica Ortodoxă din Banat. A rămas mai ”bogat”, pentru că din partea baricadei ce lupta pentru adevăr, a mai plecat un suflet. Prea repede, prea trist. Distrus și umilit. Păcatul lui Paisie!
PS. Am dorit să nu mai abordez o temă, cu el, în Postul Crăciunului, acest subiect central al dezamăgirilor din Banat, dar, din păcate, moartea preotului Pop mă obligă să spun adevărul despre un om pe care l-am respectat!
