Acasă Sport Adio, primavară europeană!

Adio, primavară europeană!

DISTRIBUIȚI

Gata, s-a terminat! Aventura celor de la Poli Timişoara în cupele europene a fost compromisă prin insuccesul înregistrat pe terenul celor de la Anderlecht Bruxelles. Sub privirile lui Marian Iancu, timişoreni nu au reuşit să producă surpriza, formaţia din Belgia câştigând un joc care le asigură calificarea în primăvara europeană, alături de Ajax Amsterdam. Ioan Ovidiu Sabău le-a făcut pe plac contestatarilor care l-au acuzat că Poli joacă mult prea defensiv şi a trimis în teren, pentru confruntarea cu Anderlecht, o echipă ofensivă, din primul „11” făcând parte Gigel Bucur, Winston Parks şi Lukas Magera, trei atacanţi consacraţi. Cei trei atacanţi au apărut însă destul de rar în faţa porţii adverse, linia mediană trimisă de Sabău pe teren neridicându-se la nivelul unui joc cu pretenţii de cupele europene, pasele lui Alexa, Bourceanu sau Karamian ajungând extrem de rar să-i pună în poziţii favorabile pe aceştia.
Şi mai slabă a fost prestaţia defensivei, foarte prost condusă de Nibombe, acesta fiind vinovatul principal pentru faza care a dus la acordarea loviturii de pedeapsă în urma căreia Anderlecht a înscris primul gol. Al doilea gol primit de Poli a scos în evidenţă carenţele din centrul defensivei, Nibombe şi Scutaru fiind poziţionaţi extrem de prost.
Singurul aspect pozitiv în urma jocului cu Anderlecht rămâne legat de faptul că alb-violeţii au reuşit înscrierea primului gol în jocurile disputate până acum în Europa League, Winston Parks demonstrându-şi din nou clasa.

Comentarii

comentarii