Acasă Administraţie Administrația județeană vrea fonduri de la buget, prin Anghel Saligny, pentru repararea...

Administrația județeană vrea fonduri de la buget, prin Anghel Saligny, pentru repararea a două drumuri județene

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș vrea bani din programul Anghel Saligny pentru reabilitarea și modernizarea a două două drumuri județene, cel dintre Timișoara și Sânmihaiu Român, cel de-al doilea fiind cel dintre Ivanda și Halta Cebza. Consilierii județeni au aprobat documentația la ultima ședință de plen.

Pași importanți. Consilierii județeni au aprobat indicatorii financiari pentru modernizarea drumului județean Timişoara – Utvin – Sânmihaiu Român. Urmează acum elaborarea proiectului tehnic. Șoseaua vizată are o lungime de aproape 5 km și se întinde de la ieșirea din municipiu, până la podul din Sânmihaiu Român. Investiția se ridică la peste 17 milioane de lei, cu TVA inclus. Sunt prevăzute piste de biciclete pe sectorul modernizat, dar și trotuare pe raza celor două sate. Pentru modernizarea drumului, Consiliul Județean a solicitat finanțare prin programul Anghel Saligny.

De asemenea Consiliului Județean Timiș face demersuri pentru reabilitarea drumului care face legătura între localitatea Ivanda și Halta Cebza, pe o lungime de 5,6 km

Consilierii județeni au aprobat, în cea mai recentă ședință ordinară, documentația și principalii indicatori tehnico-economici pentru această investiție, care se ridică la 15,3 milioane de lei.

Printre principalele avantaje vizate de realizarea lucrărilor pe traseul de 5,6 km se numără îmbunătățirea circulației rutiere, stimularea activității economice, cât și stoparea migrării populației active. Consiliul Județean a solicitat finanțare prin programul Anghel Saligny.

 

Comentarii

comentarii