Acasă Administraţie ADR Vest și CJ Timiș caută împreună cele mai bune modalități de...

ADR Vest și CJ Timiș caută împreună cele mai bune modalități de abordare a oportunităților de finanțare

DISTRIBUIȚI

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim au discutat, la Palatul Administrativ din Timișoara despre noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare.

Alături de conducerea instituției gazdă, la întâlnire au participat reprezentanți ai Direcției de Dezvoltare Sustenabilă și Investiții, ai Direcției de Administrare a Patrimoniului, ai structurii de transformare digitală, precum și arhitectul șef al județului, cu scopul de a identifica cele mai bune soluții pentru atragerea de noi fonduri europene.

”De-a lungul anilor, între Consiliul Județean Timiș și ADR Vest a existat o colaborare care s-a finalizat cu implementarea unor proiecte, dar cred că lucrurile pot fi îmbunătățite. Ne-am propus să implementăm proiecte mari, de anvergură, iar pentru a reuși acest lucru este nevoie de o bună relație cu ADR Vest, dar și un ritm susținut de lucru al structurilor din CJ Timiș”, a anunțat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Un exemplu concret al colaborării de succes între CJ Timiș și ADR Vest este implementarea proiectului „Modernizarea DJ 691, sector Nod de descărcare A1 – limită județ Arad”. Finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, proiectul prevede modernizarea tronsonului rutier DJ691, care traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș. Pe o lungime de 29 de kilometri, lucrările vor transforma acest drum într-o rută modernă și sigură, asigurând o conexiune rapidă între județele Timiș și Arad.

Parteneriatul cu ADR Vest este esențial pentru dezvoltarea durabilă a județului, iar dialogul deschis și planificarea strategică sunt doi pași nelipsiți în valorificarea fondurilor europene, transmit cei de la CJT.

Comentarii

comentarii