Acasă Actualitate Aeronavă SMURD la Timișoara, promisiunea ministrului de Interne, Marcel Vela

Aeronavă SMURD la Timișoara, promisiunea ministrului de Interne, Marcel Vela

DISTRIBUIȚI

Marcel Vela, ministrul de Interne, prezent vineri la Timișoara cu ocazia numirii în funcția de prefect de Timiș a Lilianei Oneț, a comentat declarațiile date recent, referitoare la amenajarea de locuri de aterizare și decolare pentru aeronave SMURD în toate orașele și municipiile din România.

„Vreau ca în toate județele să fie amenajate locuri autorizate pentru aterizarea și decolarea aeronavelor SMURD, și pe timp de zi, și pe timp de noapte. Eu cred că este necesar, vital, ca SMURD-ul să fie cât mai aproape de oameni și timpul de reacție, de la momentul unui accident, până la intrarea într-un spital să fie cât mai scurt”, a spus acesta. Până acum, pe timp de noapte, elicopterele SMURD decolau doar de la București și Târgu Mureș.

Ministrul a precizat și problema pe care, din câte spune, a și rezolvat-o parțial: „Singura resursă care lipsește acum este cea umană, sunt piloții. Am solicitat și chiar le mulțumesc, încă o dată, celor care au răspuns prezent, piloților care au ieșit la pensie să revină în sistem, pentru a acoperi [n.r. deficitul]”. Vela a ținut să spună și că acest lucru se va întâmpla inclusiv pentru zona Banat și Timișoara.

Întrebat dacă noul plan va afecta funcționarea elicopterului SMURD care acoperă regiunea de Vest, aflat la Arad, Marcel Vela a spus: „Să știți: cel de la Arad trebuia să fie la Timișoara sau la Caransebeș. […] Aprobările au fost pentru Caransebeș, doar că era domnul Igaș ministru de interne. A zis că se aprobă, a pus o virgulă și l-a mutat la Arad. […] Nu vreau să fac un abuz acum, să-l mut de la Arad la Caransebeș sau la Timișoara pentru că eu găsesc întotdeauna soluții constructive, pozitive”.

Pe lângă piloții ieșiți la pensie, ministrul spune că va încerca să mute și piloți de la poliția de frontieră, serviciile rutiere sau cele de ordine publică la serviciul SMURD. Golul lăsat la aceste instituții poate fi acoperit, crede Vela, dacă va exista un acord de colaborare cu Ministerul Apărării Naționale.

Deși nu a menționat unde s-ar putea amenaja facilitățile necesare în Timișoara, o posibilă soluție a fost dată de Viorel Coifan, consilier județean din partea PNL. Acesta a propus, într-o postare pe pagina sa de Facebook, ca Aerodromul Cioca să preia aceste atribuții. În 6 ianuarie, Coifan a scris:

„Dragi prieteni, de ani de zile lupt în Consiliul Județean Timiș pentru revitalizarea aerodromului Cioca, recte fostul aerodrom al Aviației Utilitare, situat pe calea Torontalului, la kilometrul 6. Una dintre activitățile ce se pot desfășura acolo, este cea legată de SMURD. Recent ministrul Marcel Vela a afirmat, cu subiect și predicat, că va propune «o inițiativă normativă prin care toate orașele și municipiile din România să-și amenajeze locuri de aterizare și decolare» pentru aeronavele SMURD. Iată că la nivel central s-a înțeles ce importanță are un astfel de demers. La nivelul nostru, local, Primăria și Consiliul Județean trebuie să se înțeleagă de urgență asupra repunerii în funcțiune a acestui obiectiv. Terenul este al CJT iar clădirile destinate activității aeroportuare sunt ale Consiliului Local. Timpul trece, clădirile se degradează, iar șansa de a avea un aerodrom cu multiple funcționalități, dispare. Nu datorită calamităților, ci a unor interese imobiliare meschine dublate de apatie administrativă. Haideți să ne mobilizăm pe FB și să salvăm ce mai poate fi salvat”.

Comentarii

comentarii