Acasă Cultura Alaiul obiceiurilor de iarnă, pe străzile Lugojului

Alaiul obiceiurilor de iarnă, pe străzile Lugojului

DISTRIBUIȚI

alaiul colindatorilorDevenit deja tradiţie, „Alaiul obiceiurilor de iarnă” organizat de Ansamblul Folcloric „Lugojana” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj va porni la drum şi în acest an. Manifestarea se va desfăşura în zilele de 21 și 22 decembrie şi va reuni zeci de dansatori, de la formaţiile de copii şi tineret, care vor prezenta cântece şi obiceiuri de Crăciun în mai multe locuri publice din municipiu. În data de 21 decembrie, la ora 10, micii colindători ai ansamblului vor porni din faţa Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” şi vor colinda pe traseul: strada A. Mocioni – Podul de Fier – Târgul de Crăciun din Piaţa „I.C. Drăgan” – Primăria Lugoj, iar de la ora 17, pe același traseu vor colinda membrii formației de tineret, care vor prezenta colinde, ritmuri ale dubaşilor şi jocuri specifice, precum „capra” și „ursul”. În 22 decembrie, de la ora 10, colindătorii Ansamblului „Lugojana” vor susţine un recital de colinde şi momente coregrafice specifice sărbătorilor de iarnă în centrul municipiului. De asemenea, vor fi colindate  instituţiile publice şi private care sprijină activitatea artistică a ansamblului.

Comentarii

comentarii