Acasă Actualitate Albastru nu era roşu. Era suflet, era speranţă, era iubire… Dr. Adrian...

Albastru nu era roşu. Era suflet, era speranţă, era iubire… Dr. Adrian Bădescu, premiat pentru volumul de poezie “Albastru”

DISTRIBUIȚI

Dr. Adrian Bădescu, antreprenor de succes şi fondatorul Clinicile Medici’s Timişoara, iubeşte foarte mult literatura, mai ales poezia.

Pentru volumul de versuri intitulat “Albastru”, deja publicat la Editura Brumar (2022), Uniunea Scriitorilor Timişoara l-a premiat pe Adrian Bădescu săptămâna trecută cu DIPLOMA SPECIALĂ‚ a Juriului.

În prefaţa cărţii, jurnalista Ramona Băluţescu scria: “Nu ştiu dacă ştii deja, dar şi căutările pot fi cadouri în faţa timpului. Mă uit la Albastrul din mâna mea, apoi la omul care mi l-a dat, şi la coada lui de şopârlă, cumva rămasă în iarbă, cumva continuându-l, încă, precum o umbră neştiută. Mă uit la omul pe care nu îl cunosc – pe care puteam să îl intuiesc, eventual, din o buză şi-o toartă, aşa cum fac cei ce scormonesc pământul, după demulturi […] Ştiu că, uneori, cei care au o astfel de solzoasă şi verde urmă, ca o cometă reptiliferă, în trecut, pot să-şi îngăduie să şlefuiască brutul, puţin, ca o fereastră spre prezent.

Ca un ochi de apă, îngheţat, prinzând o rămurică de spus ceva, ca un salut năclăit de ambră […] Nu mă uit la lingoul turnat atunci. Mă uit la picătura ce, adunată, încă nici nu are tresărirea a ce va urma. Şi îmi iau o mână de picături, ca de croşetat o altă zare, ce, lingvistic, putea fi şi a mea. (…).

Apoi văd cum «Salcâmul îşi smulge din zbor/ Rădăcina tăiată» şi-mi spun…I feel you, I feel you… Şi foraminifera îngăduinţei empatice în a înţelege trasează cu degetul jocurile vechi, de război: “Înnoptarea / Îşi zboară ucisul / Cu paşi de grenadă” – spune el, şi sunt acolo. Străbate un pâlc de lumini de jos, neapărat prin gheaţă, cu «În fiecare iarnă / Văd albastrul acesta / Înflorind / Sub zăpadă» – cum s-ar putea altfel, cînd «Numai urmele plâng…» […] Aşa ne cunoaştem mai mult, mâncând din şarpe, cu ispită” (Ramona Băluţescu, crâmpeie din prefaţa la volumul “Albastru”)”

Medicul şi poetul Adrian Bădescu a explicat de ce “Albastru”

“Albastru face parte dintre cele două albume de versuri scrise demult, în trecut, în studenţia mea: “Albastru” şi “Alb”.

Au fost ultimele albume de versuri pe care le-am scris. Trăiam încă în perioada României comuniste, în care scrisul rămânea o formă de creativitate, de eliberare şi, uneori, de protest. Simţeai nevoia să faci asta, chiar dacă scriai doar pentru tine, fiind sigur că nu se va publica niciodată, nimic. Sau, dacă avea vreo şansă să se publice, trecea prin compromisul de a fi o literatură cuminte, fără simbolistică ascunsă şi fără a leza imaginea şi viitorul “celui mai

iubit”… Din păcate uităm repede trecutul, uităm ce a fost cu adevărat comunismul hain. Avem impresia că dacă acum putem verbaliza şi posta orice, oriunde, la fel a fost oricând. Din păcate, nu era aşa. Uneori vorbeai doar în şoaptă şi doar în familie sau nu vorbeai deloc. De scris ceva, undeva, era o adevărată provocare. Te întorceai înspre tine însuţi şi începeai să vorbeşti cu sufletul tău, transpunând trăirea în versuri, învăluind-o în simbolistică. Da, Albastru poate fi considerată o “literatură de sertar” a perioadei României comuniste. Rămasă la sertar nu pentru că ar face parte din literatura anticomunistă ci pentru că, pur şi simplu, era o literatură de suflet, care nu avea nimic de a face cu comunismul sau cu orice altă doctrină.

Însă… lozinca Roşilor era “cine nu e cu noi e împotriva noastră”. Iar Albastru nu era roşu. Era orice altceva, însă nu roşu. Era suflet, era speranţă, era eliberare, era iubire, era vis, era Albastru!”.

Cele două volume de versuri au fost descoperite recent, în manuscris, de fiica mea, poetului, Bianca, care împreună cu familia şi câţiva prieteni apropiaţi (Loredana Tîrzioru de la editura Brumar, scriitorul Robert Şerban, scriitoarea Ramona Băluţescu, consulul Jose Miguel Vinals Arino, familia de artişti Gloria şi Tudor Vreme), care au susţinut publicarea celor două albume în urmă cu un an.

Ceremonia de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor Timişoara va avea loc miercuri, 6 decembrie 2023, de la ora 12.00, în sala de cenaclu din Piaţa Sf.Gheorghe nr. 3.

Comentarii

comentarii