Acasă Actualitate Alexandru Iovanovici, de la Colegiul C.D. Loga, a fost desemnat Profesorul anului

Alexandru Iovanovici, de la Colegiul C.D. Loga, a fost desemnat Profesorul anului

DISTRIBUIȚI

La doar 26 de ani și doar cinci ani de învățământ, plătit la oră, profesorul de informatică Alexandru Iovanovici, de la Colegiul C.D. Loga, a fost desemnat Profesorul Anului. Acesta a fost răsplătit de firma UPC cu un laptop.

Modest din fire, Alexandru spune că nu a fost atras să lucreze pe mii de euro într-o multinațională, pentru că nu ar fi avut timp să mai studieze, așa că a ales să predea. El este absolventul Colegiului C.D. Loga și al Facultății de Informatică și Calculatoare, iar în învățământ a ajuns să lucreze de drag pentru liceul pe care l-a terminat și pentru elevi. Încearcă zi de zi să facă orele de informatică mai frumoase și mai interesante, a participat cu invențiile sale umblătoare, alături de elevii săi, la 15 concursuri naționale și internaționale și de fiecare dată a venit acasă cu premii sau diplome. 

Pentru titlul de Profesorul Anului a fost desemnat de reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiş, pe baza rezultatelor obținute la concursuri. Alături de o echipă de elevi, a realizat roboți care fac summo într-un ring, primul care părăsește ringul pierde lupta. „Pentru elevi, eu încerc să fac orele de informatică cât mai  interesante. Dacă elevii vin la ore și văd un ecran negru și învăță tot anul să calculeze suma a N numere, nu-i atrage. Așa că eu fac și altceva. După două ore de laborator, ei pot vedea că ceea au făcut se și mișcă”, spune Alexandru Iovanovici, profesor de informatică. El este și doctorand și își dorește să rămână în învățământ și pe mai departe, fie el preuniversitar sau universitar (spune că a întâlnit și elevi pasionați de robotică) pentru copiii pe care îi învață, ceea ce îi dă un plus de satisfacție.

„Promovăm performanţa în comunitate şi recunoaştem valorile dintre noi. Premiul este o recunoaştere a rezultatelor obţinute în activitatea de pregătire a elevilor  participanţi la concursurile şi olimpiadele şcolare”, a declarat Ştefan Stanciu, manager regional Comunicare UPC Romania.

Comentarii

comentarii