Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vizitat, joi Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, despre care a spus că va avea cea mai mare platformă de imagistică din vestul ţării, El a menţionat şi investiţiile în dotarea acestui spital pe care le face Ministerul Sănătăţii.
“Aici va fi cea mai mare platforma imagistică din vestul ţării. Două CT, un PET- CT şi, în curând, prin investiţia finanţată de Ministerul Sănătăţii, unul dintre cele mai moderne RMN-uri din ţară. Este important că pacienţii, atât din Timişoara, cât şi din toată regiunea Banatului, să poată să beneficieze de astfel de servicii. Într-un context mai larg, discutăm de diagnosticul şi monitorizarea pacienţilor oncologici, în afară de cei care au alte terapii, de exemplu asociate bolilor infecţioase, cum sunt pacienţii de aici, de la Spitalul Victor Babeş. Consistenţa unei astfel de platforme şi accesul la servicii de sănătate sunt importante pentru că pacienţii să beneficieze în zona publică de astfel de servicii. Pentru că foarte multe servicii de imagistică sunt furnizate în zona privată şi ne preocupă că zona publică să poată să facă faţă nevoilor. Rezilienţa sistemului de sănătate este asigurată de zona publică. Acest lucru este firesc”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a mai precizat că această platformă imagistică va reprezenta un preambul în construirea unui institut regional de oncologie la Timişoara.
”M-aş bucură că această platforma imagistică să reprezinte şi un preambul şi în ceea ce priveşte construirea unui institut regional de oncologie, aici în Timişoara. Este necesară această regionalizare a serviciilor medicale în zona de oncologie, iar componentă imagistică la care m-am referit este esenţială în dezvoltarea acestor tipuri de servicii”, a adăugat Alexandru Rafila.