Acasă Actualitate Alfred Simonis anunță încheierea procesului de restructurare a personalului din structurile CJT

Alfred Simonis anunță încheierea procesului de restructurare a personalului din structurile CJT

DISTRIBUIȚI

Operațiunile de restructurare a personalului din cadrul Consiliului Județean Timiș și din structurile aflate în administrarea acestuia s-a încheiat, a concluzionat, miercuri, Alfred Simonis. Aproximativ 21% din posturi au dispărut, fie e vorba de posturi neocupate, fie de restructurări efective. Se pare că paznicii au fost cei mai mulți în această categorie.

”La mijlocul anului viitor ar trebui ca Direcția de Prestări Servicii să nu mai aibă niciun paznic, nici măcar pentru paza CJT și paza muzeelor. Ar trebui să ne organizăm în așa fel cât să externalizăm aceste servicii, chiar și noi, dacă am cerut-o altă instituție din subordine. E un lucru bun când se desființează și posturile goale, pentru că uneori ele sunt bugetate și la final de an din economii se fac rectificări, se mută banii în diferite capitole și practic se risipesc în această manieră. Dar chiar și așa, peste 100 de posturi erau goale, deci de anul acesta economisim 100 de salarii în fiecare lună după ce a intrat în vigoare organigrama DGASPC. În ceea ce privește paza DGASPC, astăzi erau, astăzi sunt, de fapt, până la 1 iulie, până 1 august, dacă nu mă înșel, 142 de persoane angajate pentru a face paza. După ce am făcut evaluarea tuturor acestor și studiile de risc pentru fiecare obiectiv în parte, vor rămâne 33 de oameni care vor păzi clădirile, care sunt niște instituții criticee, persoane cu vulnerabilități majore, nu știu, Centrul pentru Femei Abuzate, sunt chestiuni care nu pot să fie lipsite de pază fizică. Deci avem 109, pe lângă cele 342, de care vorbim mai devreme, 109 agenți de pază, mai puțin de la 1 iulie de la DGASPC. La alte obiective din subordinea CJT, încă 55 de posturi desființate se adaugă la cele 400 și câte erau. Avem 55 desființate la școlile speciale din 75 și de pază, deci în prezent rămân 55. Deci și acolo unde avem obligația de a avea pază fizică, nu trebuie chiar la fiecare poartă să deschidă, eu știu portarul poarta și să o închidă atunci când intră directorii și profesorii cu mașinile în curte, să facă acest efort singuri. ”, a declarat Simonis în ședința de plen a CJT.

Restructurarea a ajuns la toate structurile.

”Mai e Centrul de Cultură și Artă, mai vin muzeele din aparatul administrativ al DPS, 12 persoane. Iar de la Consiliu Județean, 57 de persoane, odată cu aprobarea organigramei de astăzi. Deci ne apropiem de, am făcut așa un calcul pe fugă, 607 posturi desființate, din care 400 posturi ocupate care s-au desființat”, mai spune Simonis.

Economia cea mare se va simți anul viitor, nu în acest an.

”Nu se vor vedea neapărat de anul acesta, intând în vigoare în august, doar 2-3 luni de zile vom avea economii, însă de anul viitor, 12 luni, toate aceste 12 luni vor fi cu acești oameni în mai puțin organigramă. Iar din ianuarie cred eu că cel mai bine ar fi ca DPS-ul să se restructureze în așa fel încât să nu mai facă pază, eventual să administreze câteva clădiri pe care le avem noi, bazinul de la Jimbolia, Centrul de legume și fructe, Conacul Mocioni, Banlocul după ce îi inaugurăm și astfel va fi și un aparat administrativ mai suplu”, subliniază liderul CJT.

Cei care spun că plata unor servicii externe va costa mai mult nu au dreptate, spune oficialul
”Știu că există calcule matematice pe care le fac unii. Dacă nu mai facem noi paza și externalizăm prețul, firmele ori mai mare decât prețul pe care îl plătim noi pe angajați, e fals. În primul rând, numai la DGASPC vă spuneam că sunt 109 oameni mai puțini. Deci din 142 de angajați externalizăm 33. Asta nu poate fi o cheltuială suplimentară, că sunt 109 oameni mai puțini, dar ca să păstrez 400 de agenți de pază cât aveam noi la începutul mandatului nostru, ai nevoie de structuri stufoase, ai nevoia de supervizor, ai nevoie de cei care monitorizează, de superiorii celor care păzesc și înseamnă structuri peste structuri, nu doar agenții de pază. De aceea cred că la finalul acestui an vom găsi primele economii însemnate din ceea ce înseamnă această reformă, pe care încă o dată spun că Guvernul României, Guvernul Bolojan poate să ne dea pe noi exemplu. Această reformă poate să dea exemplu celor pe care încearcă să-i îndemne, să facă așa cum am făcut noi”, conform lui Simonis.

Comentarii

comentarii