Acasă Politica Alfred Simonis: „Mincinoși, combinatori și penali plantați pe listele PNL pentru Consiliul...

Alfred Simonis: „Mincinoși, combinatori și penali plantați pe listele PNL pentru Consiliul Județean”

DISTRIBUIȚI

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, atacă numele de pe lista PNL Timiș pentru Consiliul Local Timiș. „Mincinoși, combinatori și penali plantați pe listele PNL pentru Consiliul Județean. Curat-murdar monșer, cum ar spune Caragiale”, este titlul unui comunicat de presă semnat de Simonis.

„Lista PNL de candidați pentru Consiliul Județean Timiș arată de parcă a fost câștigată la tombolă. Parcă Nicolae Robu a băgat mâna într-o căciulă și a tras bilete la întâmplare. Iar acestea parcă au fost scrise de portarul de la partid, cu numele celor care  au strănutat când a fost înmormântat liberalismul, cam tot atunci când Viorel Coifan, Ovidiu Drăgănescu sau Horia Cristian au fost exilați în uitare de acoliții de conjunctură ai lui Robu. Trăiască meritocrația liberală, trăiască pupatul inelului și datul la gioale, singurele jocuri de culise care se fac în fieful PNL”, spune președintele PSD Timiș.

Acesta spune, de asemenea, că nume importante din PNL Timiș, precum Alin Nica și Alin Popoviciu, au racolat primar social-democrați. „Da, (…) au recunoscut pe față că s-au dus din poartă în poartă să-i convingă pe primarii social-democrați să le sară în barcă. Ce-i drept, s-au dovedit total incompetenți la racolat edili, pentru că singurele lor reușite au fost niște achiziții de râsu’-plânsu’, caricaturi de primari de care râde acum o țară întreagă. Pentru noi, tot răul spre bine”, consideră Simonis.

Mai mult, pesedistul dă și exemplul lui Călin Roman, „«fratele» lui Nicolae Robu, fostul pușcăriaș, fiul bătăuș al primarului din Deta”, care ocupă poziția 12 pe lista pentru Consiliul Județean Timiș. „O mostră de meritocrație liberală autentică, de la «imaculatul» președinte de filială”, încheie Simonis.

Comentarii

comentarii