Acasă Actualitate Alianța Timișoara Universitară se pregătește pentru 2023. UVT a preluat președinția

Alianța Timișoara Universitară se pregătește pentru 2023. UVT a preluat președinția

DISTRIBUIȚI

La Universitatea de Vest din Timișoara a avut loc reuniunea de lucru a Alianței Timișoara Universitară, luni 19 septembrie, într-un cadru informal, pregătitor pentru o viitoare reuniune oficială a ATU.

Cu acest prilej, au fost grupate echipele de management strategic ale universităților componente, pentru structurarea proiectelor comune pe care aceste universități le vor desfășura în următoarea perioadă, corespunzătoare noului an universitar.

Alianța Timișoara Universitară este o platformă de colaborare universitară locală, cu format unic în România, care facilitează cooperarea dintre Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara.

În cadrul acestei reuniuni de lucru au fost parcurse oportunitățile și mijloacele de actualizare a strategiei de promovare de care va beneficia Timișoara ca oraș universitar, prin campania comună „Study in Timișoara!”, în contextul anului 2023, când va fi parcurs calendarul Capitalei Europene a Culturii – TM2023.

Odată cu acest prim eveniment informal al ATU, a avut loc și preluarea președinției anuale a Alianței Timișoara Universitară de către Universitatea de Vest din Timișoara.

În perioada ulterioară deschiderii oficiale a anului universitar 2022-2023, Alianța Timișoara Universitară va anunța principalele concluzii formulate în cadrul reuniunilor de lucru desfășurate, propunând un desfășurător de proiecte comune agreate.

 

 

Comentarii

comentarii