Acasă Actualitate Alin Nica va conduce delegația României la Comitetul European al Regiunilor

Alin Nica va conduce delegația României la Comitetul European al Regiunilor

DISTRIBUIȚI

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a fost ales, cu unanimitate de voturi, președinte al Delegației naționale a României și membru în Biroul Comitetului European al Regiunilor. Numirea a avut loc în cadrul lucrărilor celei de-a 150-a Sesiuni Plenare a Comitetului European al Regiunilor, la Bruxelles,

”Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată, este a doua oară când dețin această poziție onorantă, dar mai ales de mare responsabilitate în promovarea comunităților locale din România la nivelul Uniunii Europene. În această calitate, am avut o întâlnire cu domnul Vasco Alves Cordeiro, noul președinte al Comitetului European al Regiunilor (CoR) și o reuniune cu doamna Iulia-Raluca Matei, ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. Principalele teme dezbătute au vizat consecințele socio-economice ale situației din Ucraina, susținerea autorităților locale pentru Strategia macroregională pentru regiunea Carpaților, accederea României la spațiul Schengen, procesul de extindere al UE și lansarea inițiativei, către Comitetul Regiunilor, de creare a unui grup de lucru pentru Republica Moldova, în urma acordării statutului de țară candidată la aderare”, a spus șeful CJT.

Nica s-a declarat mulțumit de colaborarea cu ambasadorul României.

”M-a bucurat în mod deosebit faptul că Excelența Sa, doamna Iulia-Raluca Matei, a înțeles nevoia de coordonare pe toate palierele în susținerea României, i-am confirmat deschiderea către o mai strânsă colaborare instituțională pe dosarele relevante pentru țara noastră. Cred că a fost un prim schimb foarte valoros de idei și am stabilit direcții clare de acțiune pentru Delegația națională pe subiectele dezbătute”, a încheiat oficialul.

 

Comentarii

comentarii