USR Timiș, formațiunea cu cel mai mare număr de consilieri locali, dar fără o majoritate decisivă, își propune să obțină și cel de-al doilea post de viceprimar al Timișoarei, după ce Ruben Lațcău a ocupat deja una dintre aceste funcții. Potrivit unor surse politice, liberalii ar fi dispuși să susțină această inițiativă, iar postul ar putea reveni Paulei Romocean, membră USR.
Alin Popoviciu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș subliniază necesitatea ca cel de-al doilea viceprimar să fie desemnat de alianța națională formată din PNL, PSD și USR. Oficialul consideră esențială implicarea liberalilor în administrația locală pentru a asigura echilibrul în deciziile Primăriei Timișoara.
“Consider că pentru PNL este absolut necesar să-și continue munca în administrația locală din Timișoara, mai ales că prezența noastră ar putea preveni derapajele administrației USR, cum ar fi cele legate de taxele și impozitele locale pentru anul 2025. PNL Timiș are consilieri foarte bine pregătiți, capabili să reprezinte valorile liberale în conducerea orașului. De aceea, susțin ca al doilea viceprimar să fie desemnat din rândurile Partidului Național Liberal,” a declarat acesta.
Și liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, a reacționat dur, acuzând PNL de încălcarea protocolului semnat între cele două formațiuni, document care stipula că al doilea viceprimar al Timișoarei ar trebui să provină fie din rândurile social-democraților, fie din cele ale liberalilor.
“Această decizie arată o lipsă de loialitate față de parteneriatul semnat. PSD și PNL au convenit să colaboreze pentru o administrație echilibrată, iar susținerea USR pentru al doilea post de viceprimar contravine acestui acord,” a transmis liderul social-democrat.